Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nelu Tătaru critică discursul avut în vară de Iohannis și Cîțu: 'Au intrat în acelaşi joc al populaţiei, că s-a terminat'

Captura foto Antena 3
Nelu Tătaru

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului demis Florin Cîţu, afirmă că pandemia nu s-a încheiat şi, dacă nu învăţăm din fiecare val, nu vom fi pregătiţi pentru următorul. „Trăim momentele în care n-am fost pregătiţi nici de valul trei, nici de valul patru. Urmează un alt val până vom fi toţi imunizaţi, măcar 70%", arată Tătaru. El consideră că „este un moment în care trebuie să luăm o decizie – dacă această pandemie se termină sau vom trece un val patru cu foarte multe victime şi îl vom aştepta pe cel de-al cincilea".

„Noi, societatea românească, nu suntem o locomotivă electrică. La nivel de percepţie încă suntem o locomotivă cu aburi, trebuie să punem încontinuu cărbuni. A fost un 2020 spre sfârşit în care toată lumea întreba «da’ când vine vaccinul, când vine vaccinul?», liste de aşteptare, acele categorii speciale care urmau să facă primele vaccinuri, strigătele «u treceţi peste rând!», vaccinări până în aprilie-mai, iar apoi s-a terminat. S-a terminat fiindcă, din punctul meu de vedere, nu am fost destul de insistenţi pe o campanie de vaccinare, n-am fost destul de insistenţi să spunem că pandemia nu s-a terminat", a arătat Nelu Tătaru, miercuri, într-o postare pe Facebook.

El a amintit că a atenţionat, încă de anul trecut, că vor exista "cel puţin patru valuri" ale pandemiei. Tătaru critică autoritățile care au afirmat că pandemia s-a încheiat. Asemenea afirmații au fost făcute în cursul verii de Klaus Iohannis și Florin Cîțu.

"Cred că, la un moment dat, şi autorităţile au intrat în acelaşi joc al populaţiei, că s-a terminat. Din păcate, nu s-a terminat! S-a terminat fiecare val în parte din care, dacă n-am învăţat câte ceva, să ştim că n-o să fim pregătiţi nici la următorul. Trăim momentele în care n-am fost pregătiţi nici de valul trei, nici de valul patru. Urmează un alt val până vom fi toţi imunizaţi, măcar 70%", a adăugat Tătaru.

Potrivit acestuia, imunizarea se face prin vaccinare sau prin boală, iar "majoritatea dintre noi am ales să facem prin boală această imunizare".

"Vă asigur că dacă noi toţi nu conştientizăm ACUM, nu vom fi pregătiţi nici de valul cinci. Cred că ar trebui să înţelegem că este un moment în care trebuie să luăm o decizie – dacă această pandemie se termină SAU vom trece un val patru cu foarte multe victime şi îl vom aştepta pe cel de-al cincilea", a subliniat Nelu Tătaru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.