Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nici cel mai mare dușman din PSD nu l-a umilit așa: Cum a fost desființat Klaus Iohannis de Valeriu Stoica, predecesorul său la șefia PNL

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Klaus Iohannis rade ras

Fostul preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Valeriu Stoica, este de părere că preşedintele Klaus Iohannis „a fost o mare speranţă, dar că speranţa a fost formulată greşit”, el opinând că românii l-au ales în ideea producerii unui „miracol”. Stoica spune că „preşedintele Iohannis e nu doar nejucător, dar este absent de cele mai multe ori”, el adăugând că „un preşedinte nu trebuie să fie bun prin absenţa nedăunătoare, trebuie să fie bun prin prezenţa folositoare, prin prezenţa benefică”.

„Dacă Iliescu a fost preşedintele trecutului, dacă Emil Constantinescu a fost cel care a schimbat trendul politic şi economic în România (...), dacă Traian Băsescu a fost preşedintele jucător cu un rol foarte important în obiectivele externe şi cu un rol foarte important în politica economică a României (...), Klaus Iohannis a fost o mare speranţă, dar cred că speranţa a fost formulată greşit. Românii, în momentul în care l-au ales în primul mandat, nu cred că au avut o speranţă care se numea Klaus Iohannis, au avut o speranţă că se va putea schimba ceva în România, că va fi posibilă o variantă nemţească. Între timp s-a văzut că preşedintele Iohannis e nu doar nejucător, dar este absent de cele mai multe ori. Dintr-un punct de vedere, această absenţă a fost mai bună decât o prezenţă dăunătoare. Numai că un preşedinte nu trebuie să fie bun prin absenţa nedăunătoare, trebuie să fie bun prin prezenţa folositoare, prin prezenţa benefică. Aici cred că speranţele nu au fost împlinite, dar repet, nu au fost speranţe puse în el, îmi dau seama că în acel moment se spera într-un miracol, or miracole în politică nu sunt posibile”, a afirmat Valeriu Stoica sâmbătă, la Digi 24.

Fostul lider liberal mai spune că Iohannis „a dat impresia de stabilitate” în cele două mandate ale sale, el subliniind că stabilitatea trebuie „folosită pentru a crea ceva”.

În ceea ce priveşte viitorul politic al lui Klaus Iohannis după 2024, Valeriu Stoica este de părere că „ar fi o mare eroare” ca acesta să rămână în politica internă, Stoica dând exemplul predecesorilor lui Iohannis, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, rămaşi în politica internă însă fără a mai avea roluri relevante.

„Este exclus, nu mă refer doar la ceea ce rezultă din experienţa trecută, dar este exclus şi dacă mă gândesc la firea lui Iohannis, ca el să fie în stare să mobilizeze, după ce nu va mai fi preşedinte, o stare de spirit pentru a forma un partid. Dacă se vede într-o instituţie europeană sau internaţională, acolo totul e posibil. Sunt conjuncturi care pot fi folosite, iar în această privinţă cred că Klaus Iohannis este campion, campionul folosirii conjuncturilor din România”, adaugă Valeriu Stoica.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.