Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicolae Ciucă a discutat cu reprezentanţii Alianţei pentru Turism măsurile guvernamentale de susţinere a industriei HORECA

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Nicolae Ciucă guvern

Premierul Nicolae Ciucă a avut, joi, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Alianţei pentru Turism, discuţiile fiind axate pe măsurile guvernamentale de susţinere a industriei HORECA, soluţionarea dificultăţilor legate de asigurarea forţei de muncă în acest sector, predictibilitatea normelor de sănătate publică, promovarea României ca destinaţie turistică şi sprijinirea turismului balnear.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, prim-ministrul a subliniat, ca program de susţinere a sectoarelor economice afectate de măsurile de protecţie împotriva pandemiei COVID-19, reintroducerea şomajului tehnic, decizie luată în şedinţa de miercuri a Guvernului, în scopul sprijinirii angajaţilor şi angajatorilor, în egală măsură.

"Obiectivul Guvernului este să sprijine cetăţenii şi să menţină sectoarele economice deschise, în condiţiile crizei sanitare cu care ne confruntăm. Vă considerăm partenerii Guvernului în acest demers. Vă stăm la dispoziţie pentru dialog şi vă invit să găsim împreună soluţii pentru susţinerea sectorului HORECA, pentru promovarea turismului românesc şi a turismului balnear, care are un potenţial colosal", a afirmat Nicolae Ciucă, citat în comunicat.

În context, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a informat că în cursul zilei de joi au început plăţile către Agenţiile pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exporturilor (AIMMAIPE) pentru a doua prorată, în sumă de peste 1,1 miliarde lei, în aplicarea schemei de ajutor de stat HoReCa, de care vor beneficia 8.294 de firme din sector.

"Aceste plăţi vin în completarea celor efectuate până la data de 31.12.2021, realizate pentru toţi beneficiarii contractaţi, la o primă prorata de 46,87%, însumând aproape 1 miliard de lei. Schema HoReCa a fost lansată în anul 2021 pentru a despăgubi întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID 19, printr-un ajutor sub forma unor granturi în cuantum de 20% din diferenţa dintre cifra de afaceri obţinută din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 şi cea aferentă anului 2020, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro/întreprindere unică. Totodată, a fost reluată discuţia privind implementarea măsurii HoReCa 2 care să aibă la bază acelaşi instrument de ajutor de stat", se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că un alt subiect abordat s-a referit la implementarea Măsurii 2 "Granturi pentru capital de lucru", sesiune aflată în stadiu de efectuare a plăţilor.

"Pentru acest program au fost depuse 22.226 de dosare, din care 13.713 beneficiari au fost plătiţi. Reprezentanţii Guvernului şi cei ai Alianţei pentru Turism vor continua consultările pentru găsirea soluţiilor care să permită plata tuturor dosarelor eligibile pentru această măsură", se precizează în comunicat.

Un alt subiect de interes abordat în cadrul întâlnirii a fost cel privind oportunităţile reprezentate de finanţările din fonduri europene.

"Discuţiile s-au concentrat asupra Acţiunii "Investiţii în activităţi productive", finanţată prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020, care are ca obiectiv sprijinirea capacităţii IMM-urilor de a creşte pe pieţele regionale, naţionale şi internaţionale şi de a se angaja în procesele de inovare", conform aceleiaşi surse.

În comunicat se mai arată că la propunerea reprezentanţilor Alianţei pentru Turism au fost abordate în cadrul discuţiilor dificultăţile legate de asigurarea forţei de muncă necesare acestui sector, acordarea de sprijin pentru angajaţii sezonieri, compensarea taxelor datorate cu cele recuperate de la stat.

Consultările vor continua la nivelul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, urmând ca în scurt timp să fie prezentate prim-ministrului soluţii la dificultăţile semnale de industria HORECA şi un calendar de implementare a acestora.

Din partea Guvernului, la discuţii au mai participat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.

Din partea Alianţei pentru Turism au participat Dragoş Anastasiu, preşedinte Alianţa pentru Turism, Călin Ile, membru Comitet Director APT şi preşedinte Federaţia Industriei Hoteliere din România, Daniel Mischie, membru Comitet Director APT şi vicepreşedinte HORA, Dumitru Luca, membru Comitet Director APT şi preşedinte Patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România, Cătălin Ţibuleac, coordonator Grup Lucru OMD-Promovare APT şi preşedinte Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.