Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicolae Ciucă analizează războiul informațional pe tema Ucraina: 'Mass-media are un rol crescând în acest sens'

Inquam Photos / Octav Ganea
ciuca

Informarea publicului este vitală, mai ales în perioade cum a fost pandemia sau cum este contextul actual, creat de invazia rusă din Ucraina, mass-media având un rol crescând în acest sens, dar şi o responsabilitate majoră în diseminarea echilibrată a informaţiilor către publicul larg, afirmă premierul Nicolae Ciucă, marţi, într-un mesaj transmis de Ziua mondială a libertăţii presei.

"Contextul în care marcăm Ziua mondială a libertăţii presei aduce în prim-plan rolul mass-media în corecta informare a publicului şi pentru combaterea dezinformării, în strânsă legătură cu transformările şi provocările pe care le-au adus evoluţiile tehnologiei digitale şi în sfera jurnalismului. Libertatea şi pluralismul mass-media înseamnă garantarea libertăţii de exprimare şi a liberului acces la informaţie, drepturi fundamentale ale oricărui cetăţean într-o democraţie consolidată şi un stat de drept funcţional. Respectarea libertăţii de exprimare, a dreptului la opinie şi la informare implică responsabilitatea tuturor instituţiilor statului şi un efort coerent şi susţinut pentru a proteja drepturile garantate prin Constituţia României", subliniază şeful Executivului, informaeză Agerpres.

El îşi exprimă convingerea că "nu există democraţie fără libertatea presei, iar dreptul jurnaliştilor de a-şi face meseria trebuie să rămână intangibil".

"Împreună cu întreaga echipă guvernamentală susţin total libertatea presei, dreptul la opinie şi la informarea corectă a cetăţenilor, poziţie pe care am exprimat-o, de fiecare dată, prompt şi tranşant. În egală măsură, condamnăm ferm orice încercare de intimidare sau de influenţare a modului în care un jurnalist sau redacţie din România îşi exercită drepturile constituţionale de liberă exprimare. A fi jurnalist înseamnă a fi în slujba adevărului şi a interesului public. Am tot respectul pentru oamenii din această breaslă, care îşi fac munca profesionist, obiectiv şi responsabil, mulţi chiar în zone de conflict, expuşi pericolelor, pentru ca cetăţenii să fie la curent cu evoluţiile de interes public. Sunt calităţi pe care le-am apreciat întotdeauna şi consider de neacceptat ca acestea să transforme jurnaliştii în ţinta ameninţărilor sau a unor atacuri", precizează prim-ministrul.

Vezi și: CTP îl acuză pe Ciucă de imixtiune în justiție pe tema plagiatului: A suspendat trei plângeri făcute

Nicolae Ciucă arată că "informarea publicului este vitală, mai ales în perioade cum a fost pandemia sau cum este contextul actual, creat de invazia rusă din Ucraina, mass-media având un rol crescând în acest sens, dar şi o responsabilitate majoră în diseminarea echilibrată a informaţiilor către publicul larg".

"Susţin jurnalismul independent şi siguranţa jurnaliştilor. Cu bună-credinţă, implicare în slujba adevărului, profesionalism şi obiectivitate, am încredere că putem reuşi împreună să combatem încercările de dezinformare, diversiune, dezbinare şi incitare la ură alimentate pe fondul actual al crizei post-pandemice şi de securitate. La Mulţi Ani tuturor jurnaliştilor", transmite premierul Nicolae Ciucă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.