Nicolae Ciucă susține că există riscuri, dacă România trimite sistemul Patriot în Ucraina

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 13-05-2024

Actualizat: 13-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ucrainenii au cerut țărilor europene, inclusiv României, să trimită sistemul de apărare Patriot. Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, susține că o astfel de decizie trebuie analizată în CSAT, pentru că implică riscuri și acestea trebuie luate în calcul.

”Aici nu contează părerea personală a cuiva, nici măcar a mea. Este o analiză extrem de complexă, este nevoie de o analiză dezvoltată care să ia în calcul toate riscurile”, a spus Nicolae Ciucă.

Marcel Ciolacu nu ar vrea ca România să trimită sistemul Patriot

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată în CSAT.

"Suntem trei state cu sistemul Patriot - este Polonia, România şi Germania. Ştim poziţia Germaniei. Domnul Tusk este prim-ministru al Poloniei. La noi, conform Constituţiei, comandantul suprem al armatei este domnul preşedinte Klaus Iohannis. Eu nu am avut o discuţie încă după vizita preşedintelui în Statele Unite. Am avut discuţii cu ministrul Apărării. Domnul ministru al Apărării are reţineri mari să dăm acest sistem, unul dintre sisteme să-l dăm în Ucraina", a afirmat Marcel Ciolacu, duminică, la Antena 3.

El a spus că decizia se va lua în CSAT, împreună cu preşedintele României.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri