Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicolas Maduro acuză diplomaţi latino-americani că ar fi sprijinit tentativa de asasinat împotriva sa

RTV.net
nicolas maduro

Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, a declarat luni că deţine 'dovezi' care ar proba sprijinul acordat - potrivit lui - de către diplomaţi din Chile, Columbia şi Mexic persoanelor responsabile de presupusul atentat organizat împotriva sa la 4 august, informează AFP, potrivit Agerpres.

'Astăzi avem dovezi privind participarea unor diplomaţi din Chile, Columbia şi Mexic la protejarea acelor entităţi care au comis actul terorist', a afirmat şeful statului într-o declaraţie făcută la radioteleviziunea publică. 

'Sunt dispus să numesc o comisie independentă şi să aducem toate dovezile pe care le avem şi mărturiile despre participarea şi complicitatea unor elemente diplomatice ale guvernelor de dreapta din Chile, Columbia şi Mexic (...)', a spus Maduro, adăugând că ar putea ridica această problemă şi în faţa Naţiunilor Unite. 

Cancelariile celor trei ţări au respins orice legătură cu ceea ce s-a petrecut la începutul lunii august, după ce ministrul comunicaţiilor venezuelean, Jorge Rodriguez, a difuzat o înregistrare video în care un bărbat reţinut sâmbăta trecută, Henryberth Rivas, susţine că diplomaţi din statele respective i-au acordat ajutor în fuga sa eşuată.

Citește și: China susține că disputa comercială cu SUA dăunează exportatorilor americani

Nicolas Maduro a difuzat o altă înregistrare în care o femeie, care a fost arestată pentru că l-a ascuns pe Henryberth Rivas la ea acasă, susţine că organizatorii atacului au primit sprijin din partea unor spioni columbieni. 

Mexicul a convocat-o pe ambasadoarea Venezuelei, Maria Lourdes Urbaneja, pentru a exprima un protest faţă de atacurile pe care le consideră 'nefondate'. 

Mexicul este una dintre cele 14 ţări care fac parte din Grupul de la Lima, format în 2017, cu intenţia de a căuta soluţii la criza economică şi politică profundă care agită Venezuela. 

La 4 august, un presupus atac cu drone încărcate cu explozibil a avut loc în timpul unei parade militare la Caracas, a cărui ţintă ar fi fost liderul socialist venezuelean.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.