Nicușor Dan, contraatac la PNL: NU mă așteptam la PNL la asemenea calomnii și minciuni

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 22-05-2016

Actualizat: 22-05-2016

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Candidatul Uniunii Salvați Bucureștiul (USB) Nicușor Dan, aflat pe locul doi în opțiunile bucureștenilor potrivit cercetărilor sociologice făcute publice până acum, răspunde atacurilor venite dinspre PNL cu o provocare publică:

Vezi și: PNL a EXPLODAT, după ultimul SONDAJ

Se pare că am devenit ținta predilectă a atacurilor de campanie ale PNL. Sincer, mă așteptam la astfel de atacuri mizere mai degrabă din partea PSD. Ei sunt mai obișnuiți cu astfel de calomnii. Cezar Preda, de la PNL, a făcut astăzi niște declarații mincinoase despre mine și o parte dintre oamenii care mă sprijină. Oamenii pe care îi atacă Cezar Preda sunt antreprenori români autentici, oameni ale căror profesionalism și onestitate au fost recunoscute în cele mai importante țări din Europa. Și da, sunt oameni care au ales să vină alături de mine și care au avut curajul să facă public faptul că au susținut financiar campania mea electorală.

Dar pentru că Cezar Preda a lansat aceste acuzații, voi lansa și eu un apel public către Cătălin Predoiu și Gabriela Firea. Vă cer să anunțați public care sunt cheltuielile pe care le-ați făcut în campania electorală, care sunt veniturile și de unde ați luat banii. Uniunea Salvați Bucureștiul este singura formațiune care a făcut publice toate informațiile legate de finanțarea campaniei electorale. Vă cer să dați dovadă de aceeași transparență.”, susține Nicușor Dan pe Facebook.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri