DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Programul de vizitare al Primăriei Capitalei prelungit cu o săptămână

Digi24
Primaria Capitalei

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că programul de vizitare a clădirii municipalităţii va fi prelungit cu o săptămână, după ce, de Noaptea Europeană a Muzeelor, aproape 10.000 de persoane au vizitat sediul primăriei, dar şi muzeele şi casele memoriale aflate în grija administraţiei locale.

"Aproape 10.000 de bucureşteni au vizitat Primăria Capitalei, muzeele şi casele memoriale din grija municipalităţii, precum şi Muzeul Temporar de New Media Art - RADAR 2021 în Noaptea Europeana a Muzeelor! În ciuda vremii schimbătoare, am avut parte de un flux important de vizitatori, în special tineri, care au vrut sa descopere istoria Capitalei, moştenirea ei culturală, dar şi noile tendinţe ale artei contemporane. Prin locaţii şi evenimente, cu ajutorul studiourilor multimedia, al proiecţiilor, al elementelor de sunet şi design, al inteligenţei artificiale, am reuşit să îmbinăm tradiţionalul cu modernul, pentru a oferi vizitatorilor experienţe diverse şi antrenante", a scris Nicuşor Dan, duminică, pe Facebook.

El a precizat că sediul Primăriei Capitalei va putea fi vizitat zilnic, până pe 20 iunie, de la ora 17,00.

"Ca urmare a interesului pentru Primăria Capitalei, care a participat pentru prima dată la Noaptea Europeană a Muzeelor, am hotărât să prelungim programul de vizitare şi să lăsăm deschise uşile primăriei pentru publicul larg încă o săptămâna. Astfel, bucureştenii care nu au reuşit încă să ne viziteze, vor putea face acest lucru în fiecare zi, până pe data de 20 iunie inclusiv, începând cu ora 17", a mai spus edilul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.