Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicuşor Dan spune că USR riscă să nu poată avea candidați în toate județele

nicusor dan

Preşedintele Uniunii Salvaţi România (USR), Nicuşor Dan, a vorbit, miercuri, într-o conferinţă de presă, despre o "încercare deliberată a PSD de a bloca accesul USR în alegerile parlamentare din decembrie", menţionând că, în contextul unei legislaţii contradictorii, se teme că este posibil ca o parte dintre reprezentanţii formaţiunii să nu poată candida.

"După cum ştiţi, legislaţia din România este adesea contradictorie. Avem experienţa de la alegerile locale din Bucureşti: dacă vă aduceţi aminte, am avut 14 tipuri de alegeri, am folosit aceleaşi liste de semnături, iar 13 tipuri de liste ne-au fost validate, iar candidatul nostru de la Primăria sectorului 5 nu a fost validat. Toate acestea au trecut prin instanţe şi 13 judecători s-au pronunţat într-un fel şi un judecător s-a pronunţat în alt fel. Dacă vor fi sute de dosare, e posibil - neexistând o legislaţie foarte coerentă şi o practică unitară - ca în anumite judeţe colegi de-ai noştri să nu poată candida pe diferite interpretări ale legii. (...) Realmente, având experienţa pe care am evocat-o cu ceea ce ni s-a întâmplat la alegerile locale din Bucureşti, realmente ne e teamă că în anumite judeţe candidaţii noştri nu vor putea să candideze", a spus el.

Citește și: ȘOCANT Un rechin a mâncat o vacă / VIDEO

Nicuşor Dan a precizat că, după strângerea a 7.500 de semnături de la românii din diaspora, au existat nu mai puţin de trei contestaţii din partea PSD vizând invalidarea acestor semnături. El a adăugat că au mai existat trei contestaţii din partea PSD cu privire la cele 350.000 de semnături strânse de la românii din ţară, la protocolul de fuziune între USR şi USB, precum şi la semnul electoral depus la Biroul Electoral Central.

"Avem informaţii de la colegii noştri din ţară că pe listele de candidaturi pe care le depunem azi în toate cele 42 de judeţe vom avea în fiecare judeţ mai multe contestaţii din nou din partea PSD. Deci, vor fi de ordinul 100-200 de contestaţii împotriva candidaţilor USR la alegerile parlamentare. Toate aceste fapte denotă, aşa cum am spus la început, o tentativă deliberată a PSD de a bloca un partid - USR - pentru participarea la alegeri", a precizat liderul USR.

Citește și: Cristian Tudor Popescu șterge pe jos cu Dacian Cioloș: Sper să rectificați. Ați mai făcut asta când ați greșit

El a subliniat că, în cursul după amiezii, formaţiunea va depune liste de semnături în toate judeţele din ţară. În contextul în care BEC a respins sigla USR, el a declarat că Uniunea ar avea dreptul inclusiv să schimbe aceste însemn, deoarece, conform calendarului electoral, aprobat prin HG, partidele au voie să ceară BEC folosirea unui semn electoral până pe 1 noiembrie. Nicuşor Dan a menţionat că în cazul în care Tribunalul va respinge contestaţia USR, formaţiunea va folosi semnul său permanent.

"Asta este una dintre ambiguităţile legii. Pe de o parte, anexa la Legea 208 a alegerilor parlamentare spune că pe listele de semnături trebuie să ai un semn electoral, iar listele acestea trebuie terminate până pe 27 octombrie. Pe de altă parte, legea şi calendarul electoral îţi dau voie să propui un semn electoral abia pe 1 noiembrie", a mai precizat el.

Citește și: Cum vede Cristian Tudor Popescu meciul dintre Klaus Iohannis și Călin Popescu Tăriceanu

Nicuşor Dan a adăugat că, în cursul zilei, Tribunalul Bucureşti se va pronunţa în ce priveşte contestarea de către PSD a listelor de semnături, iar BEC va lua o decizie faţă de adresa prin care USB îşi exprimă acceptul expres pentru ca USR să îi folosească sigla, informează agerpres.ro.

"În fiecare dintre judeţe, la birourile electorale judeţene, noi depunem lista de candidaţi, iar lista de candidaţi are nevoie de suportul acestei adeverinţe pe care BEC ne-a dat-o, cum că am strâns 350.000 de semnături. Într-un litigiu care s-a judecat ieri şi în care Tribunalul Bucureşti urmează să se pronunţe azi, aceste 350.000 de semnături au fost contestate de o persoană fizică din judeţul Hunedoara, reprezentată de avocatul PSD", a mai afirmat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.