Premium
Nils Elderlin, doctorand în drept european, membru al Fundației Copernic (think tank de stânga) apreciază că viitoarea aderare a unor noi țări la Uniunea Europeană, precum Ucraina și Moldova, este prea puțin dezbătută, în timp ce Europa este din ce în ce mai greu de guvernat
Deși viitoarea apartenență a Ucrainei și Moldovei este absentă din dezbaterea publică, pentru instituțiile europene, decizia a fost luată, relatează Le Monde citat de stiripesurse.md
Nu se pune problema să ne îndoim de importanța acestei extinderi. În primul rând, pentru că, așa cum se menționează în raportul grupului de experți mandatat să reflecteze asupra aranjamentelor instituționale, aceasta face parte dintr-un „imperativ geostrategic” clar. Apoi, pentru că nu putem pretinde că ignorăm dorința popoarelor în cauză de a adera la UE.
Cu toate acestea, modul în care este realizat acest proiect ridică semne de întrebare.
În primul rând, având în vedere absența unei dezbateri democratice, esențială în măsura în care integrarea noilor țări în UE echivalează cu invitarea de noi oameni în jurul mesei care definește care este interesul general european. Și chiar dacă eurobarometrele indică faptul că cetățenii sunt în favoarea acesteia, acest lucru nu ar trebui să ne împiedice să discutăm despre subiect.
Cu atât mai mult cu cât această extindere va perturba cadrul existent. Europa celor douăzeci și șapte este deja greu de guvernat, este greu să ne imaginăm cum ar fi cu noile state membre. Instituțiile sunt conștiente de această dimensiune, dar într-un mod incidental. Exact ca un cuplu care face un copil în speranța de a-și băga problemele sub preș, Uniunea Europeană alege extinderea sperând să-și rezolve disfuncționalitățile în acest proces.
Întrebarea nu este dacă această strategie de aprofundare prin extindere va funcționa sau nu, ci mai degrabă despre ce aprofundare vorbim. Este evident că regulile de luare a deciziilor în Consiliu trebuie revizuite, dar revizuirea ar trebui să fie mult mai politică și să se refere la direcția care trebuie dată integrării. Ceea ce nu este o sarcină ușoară, având în vedere fracturarea continentului între adepții intervenționismului și cei ai austerității. Tocmai această discuție o amână pentru mai târziu cei Douăzeci și șapte, mascând provocările socio-economice pe care le ridică intrarea Ucrainei și a Moldovei. Un simplă privire înapoi în timp este suficientă pentru a ne convinge de acest lucru. Istoria extinderilor a fost întotdeauna dictată de imperative geopolitice, dar a fost și punctul de sprijin al unei logici a dumpingului fiscal și social care continuă să submineze perspectiva unei Europe democratice și sociale. Ultima super-extindere a fost concomitentă cu dorința de a accelera schimbarea neoliberală întruchipată de proiectul de directivă Bolkestein din 2006. La Berlin, reformele Hartz (din 2003 și 2005) arată că Germania se pregătea pentru competiția salarială cu viitoarele state membre din Europa Centrală și de Est.Cum putem crede că lucrurile ar fi diferite odată cu noua extindere care se pregătește? Chiar și astăzi, în cadrul UE, nivelul de trai variază în funcție de țară. Imaginați-vă că Ucraina și Moldova, al căror PIB pe cap de locuitor este de cinci ori mai mic decât cel al Danemarcei, ar adera chiar mâine la Uniune...În lipsa unei revizuiri prealabile a arhitecturii sale economice, extinderea UE ar duce la slăbirea clasei mijlocii și a muncitorilor din țările occidentale, dar și a celor din statele estice care au aderat la comunitatea europeană în 2004. Dacă urmărim tensiunile dintre Polonia, Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia pe de o parte și Ucraina pe de altă parte în legătură cu exporturile de cereale ucrainene, putem înțelege dificultățile economice care ar apărea dacă acestea ar intra pe piața internă a Uniunii.Rămâne de văzut dacă instituțiile doresc sau nu să abordeze aceste dificultăți. Având în vedere declarațiile Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei, cu ocazia prezentării pachetului de extindere, când a indicat că „extinderea pieței unice permite companiilor noastre să facă economii la scară și ne mărește competitivitatea”, e rezonabil să ne îndoim de acest lucru.
Un preţ politic exorbitant
În sfârșit, dincolo de distorsiunile socio-economice care urmează, trebuie să ne concentrăm asupra concluziilor ultimului Consiliu European. Prin eliberarea celor 10 miliarde fonduri europene blocate ca urmare a derivei Ungariei față de statul de drept, a fost obținută abținerea constructivă a lui Viktor Orban în privința deschiderii negocierilor de aderare a Ucrainei la UE. Doar că acest lucru nu l-a împiedicat pe liderul maghiar să facă uz de dreptul său de veto în privința ajutorului financiar de 50 de miliarde de euro de care țara are nevoie ca să reziste în fața căpcăunului rus.În cele din urmă, liderii UE au preferat o victorie simbolică pe termen lung unui imperativ strategic urgent, cu un cost politic exorbitant. Astfel, UE își subminează credibilitatea în ceea ce privește protejarea statului de drept într-un joc ciudat de oglinzi: pe de o parte, miliarde plătite unui lider iliberal, pe de altă parte, miliarde refuzate unei țări care luptă în numele democraţiei.Dacă este evident că războiul de invazie declanșat de Rusia asupra Ucrainei face imperativă aderarea acesteia din urmă la UE, graba instituțiilor ar putea fi în cele din urmă contraproductivă. Tranziția la o Uniune extinsă nu este doar o provocare aritmetică, ci este și o provocare politică care trebuie abordată în consecință. De asemenea, prioritatea instituțiilor europene ar trebui să fie rezolvarea contradicțiilor care o afectează. Aceasta nu implică întreruperea procesului de aderare, ci angajamentul de a asigura că acesta este precedat de o alegere democratică și constituțională clară privind viitorul Europei. Pentru ca atât țările membre, cât și cele candidate să știe la ce să se aștepte de la proiectul european: o simplă piață continentală sau o democrație transnațională?
(Autor: Nils Enderlin, Fundația Copernic)
