Aviaţia militară israeliană a lovit sâmbătă la miezul nopţii obiective militare ale Hamas din sudul fâşiei Gaza, anunţă DPA din surse medicale şi de securitate, relatează agerpres.
Avioanele au tras mai multe rachete asupra unei tabere de antrenament a aripii armate a Hamas de la vest de Rafah. În zona atacată au intervenit pompieri şi echipaje medicale, dar nu s-au raportat victime.
A fost atacată şi o ţintă la vest de Khan Younis.
Raidurile israeliene au avut loc după ce patru tineri palestinieni au tăiat gardul dintre Gaza şi Israel, la primele ore ale zilei de sâmbătă, şi au atacat un post militar israelian, apoi s-au întors în Gaza, conform relatărilor presei israeliene şi palestiniene preluate de DPA. Tot sâmbătă, un zmeu incendiar lansat din Gaza a provocat un incendiu de pădure în Israel.
La frontiera dintre Gaza şi Israel, tensiunea este ridicată de la sfârşitul lui martie, când palestinienii au început protestele cunoscute ca "marele marş al întoarcerii". Armata israeliană a ripostat de mai multe ori cu focuri de armă care au ucis cel puţin 116 palestinieni şi au rănit peste 13.000, potrivit medicilor.
Noi atacuri violente ale aviației israeliene în Gaza
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

172
România are un nou proiect de țară. Mugur Isărescu: "Vom intra într-un alt proiect, adoptarea euro"
172

549
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
549

865
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
865

709
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
709

1.217
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
1.217

2.761
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
2.761

1.443
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
1.443

5.330
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
5.330

711
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
711

448
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
448

2.330
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
2.330

1.269
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.269

1.655
Nicușor Dan trage un puternic semnal de alarmă, după recuperea coifului de la Coțofenești: Trebuie reguli mai stricte și aplicate corect
1.655
















Comentează