Noi tensiuni în Marea Chinei de Est - Exerciții cu muniție de război la nord de Taiwan

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 14-06-2023

Actualizat: 14-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

China organizează exerciții militare în Marea Chinei de Est, la nord de Taiwan. Operațiunea a început marți, iar navele folosesc muniție reală, potrivit Reuters.

Administrația chineză pentru Siguranță Maritimă a emis marți un avertisment de navigație. Acesta este valabil aproximativ jumătate de zi și vizează o zonă din largul orașului Taizhou din provincia Zhejiang, unde au loc exerciții ale navelor de război.

Exercițiile se desfășoară în apropierea insulelor Dachen, pe care Taiwanul le-a controlat până în 1955. În zonă, Taiwan deține insulele Matsu și Kinmen.

Alte exerciții ale chinezilor au loc în Marea Chinei de Est până miercuri inclusiv.

Antrenamentele făcute de China se desfășoară în același timp cu un exercițiu naval organizat de SUA, Japonia, Canada și Franța în Marea Filipinelor. Acesta a început vineri și reunește mai multe portavioane.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri