Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noi voci cer demisia lui Tariceanu si Zgonea: S-a format o super-majoritate anti-justitie

iohannis, tariceanu, zgonea, ponta

Dupa ce PNL a cerut hotarat demisia presedintelui Senatului Calin Popescu Tariceanu, iar alte voci liberale au cerut demisia presedintelui Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea, corului se adauga acum si formatiuni mai mici ca PRU, condus de Bogdan Diaconu.

Deputatul PRU cere demisia presedintilor celor doua Camere care ar face parte dintr-o 'super-majoritate anti-justitie' care blocheaza cererile procurorilor de incuviintare a urmaririi penale sau a arestarii preventive, uneori folosindu-se de subterfugii in opinia sa.

"Președinții celor două Camere ale Parlamentului au devenit specialiști în obstrucționat justiția și în salvarea politicienilor de rigorile legii. Partidul România Unită le cere de aceea demisia lui Valeriu Zgonea și lui Călin Popescu Tăriceanu pentru ca Parlamentul să își poată relua activitatea firească și să scape de acuzele de a fi zid de protecție împotriva justiției.

Nu instituția Parlamentului îi protejează pe corupți, ci președinții celor două Camere care interpretează legea și regulamentele după bunul lor plac. Valeriu Zgonea se face vinovat de amânarea nejustificată, încă de acum o săptămână, a votului pentru reținerea și arestarea preventivă a deputatului UDMR Marko Attila, în condițiile în care nici până la această oră nu există o demisie a politicianului fugar, ci doar promisiunea unei demisii. Nicio procedură juridică din această lume nu se oprește pe bază de promisiuni și păcăleli, ori exact acest lucru a făcut președintele Camerei Deputaților în complicitate cu UDMR, dar și cu PSD și cu PNL care au acceptat acest joc murdar de fentare a actului de justiției.

Președintele Senatului, pe de altă parte, a transformat prezența scăzută la vot în cazul lui Dan Șova, obținută deliberat de PSD, PNL și UDMR, într-o lipsă de cvorum care s-a dovedit falsă. Mai grav, această lipsă inventată de cvorum a fost interpretată ca vot de respingere în cazul arestării senatorului PSD. În cazul lui Varujan Vosganian, unde votul noii majorități anti-justiție formate din PSD-PNL-UDMR și sateliții a fost clar de salvare a senatorului PNL, Tăriceanu a formulat public o apreciere de invalidare a dosarului, substituindu-se astfel justiției și declarându-l nevinovat pe fostul său coleg de partid în lipsa unei decizii a justiției.

S-a format astfel o super-majoritate anti-justiție, în care PSD, PNL și UDMR, plus aliații mai mici, resping în diferite moduri solicitările DNA și compromit Parlamentul României, transformându-l în ultimul bastion al corupților din România.

Se impune de aceea demisia urgentă a celor doi președinți ai Camerelor Parlamentului pentru ca acest mod de frânare a luptei anti-corupție să înceteze, iar Parlamentul să-și recapete prestigiul și să își desfășoare activitatea în interesul alegătorilor, nu al corupților", transmite Bogdan Diaconu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.