Noile sancţiuni americane, impuse Rusiei, NU sunt pe placul Germaniei. Europa este pregătită de contra-măsuri

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 27-07-2017

Actualizat: 27-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: getty

Noile sancţiuni împotriva Rusiei propuse de Camera Reprezentanţilor din SUA ar putea afecta companiile germane şi legăturile dintre Berlin şi Washington, a declarat, joi, ministrul german al Economiei, Brigitte Zypries, informează Reuters, conform agerpres.

"SUA au abandonat linia comună cu Europa cu privire la sancţiunile împotriva Rusiei", a spus Zypries pentru postul de televiziune ARD, adăugând că această lipsă de coordonare cu Europa riscă să afecteze companiile germane.

Citeşte şi: Donald Trump, anunţul INCREDIBIL cu care a şocat America. Ce a decis preşedintele SUA

La rândul său, organizaţia German Committee on East European Economic Relations a apreciat că noile sancţiuni americane împotriva Rusiei par destinate să stimuleze exporturile energetice americane în Europa. La o conferinţă de presă organizată la Berlin, German Committee on East European Economic Relations a apreciat că ar trebui păstrată opţiunea unor contra-sancţiuni europene vizând SUA, dacă firmele europene vor fi afectate.

Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat, marţi, aproape în unanimitate, noi sancţiuni împotriva Rusiei, un proiect care provoacă indignarea Moscovei, dar şi a Europei, deoarece acesta ar permite să fie sancţionate companii europene.

Mai multe ţări europene, mai ales Germania, sunt nemulţumite, pentru că legea ar da preşedintelui Donald Trump posibilitatea de sancţionare a companiilor care lucrează la conductele venind din Rusia, de exemplu prin limitarea accesului lor la băncile americane sau prin excluderea de pe piaţa publică din Statele Unite.

Comisia Europeană a promis, miercuri, "să reacţioneze în mod corespunzător în câteva zile", dacă îngrijorările sale nu sunt luate suficient în considerare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri