Digi24:
Nokia se întoarce în România după mai bine de cinci ani. E drept, că nu vor deschide o fabrică nouă, cel puțin pentru moment. Producătorul finlandez i-a cumpărat anul trecut pe francezii de la Alcatel, care au operațiuni și în România. Tranzacția intră în vigoare de mâine, așa că indirect, Nokia se întoarce în România. În 2016 expiră interdiciția celor de la Nokia de a mai produce telefoane mobile. Măsura a fost inclusă în contractul de vânzare a diviziei de profil către Microsoft și încă de anul trecut, oficialii Nokia anunțau că au de gând să revină în forță la finalul acestei perioade. Numai că de data aceasta, ar urma să se axeze mult mai mult pe telefoane inteligente, adică pe o piață dominată de Samsung și Apple. Pentru a face față concurenței, Nokia avea nevoie de parteneri și a fuzionat prin absorbție cu francezii de la Alacatel-Lucent. Tranzacția se va finaliza mâine și noua companie va purta numele de Nokia Corporation. La nivel mondial, grupul va avea peste 110 mii de angajați, iar aproximativ 1.500 dintre ei se află în România. Este vorba despre o parte a diviziei de cercetare a celor de la Alcatel-Lucent, care s-a ocupat printre altele de rețeaua de telecomunicații din tunelul care leagă Franța de Marea Britanie. Divizia din Timișoara a mai avut colaborări și cu Orange, Telekom sau Vodafone și cifra de afaceri pentru România se ridică la aproape 90 de milioane de euro. Alcatel a intrat în România la începutul 1991 și deși în ultimii ani compania a făcut concedieri la nivel mondial, divizia din România a făcut angajări constante. De cealaltă parte, Nokia a părăsit intempestiv fabrica de la Jucu acum cinci ani, pentru una similară în Vietnam. Motivele ar fi ţinut de infrastructura slabă, de scăderea vânzării de telefoane la nivel mondial, dar şi de creşterea salariilor. La momentul respectiv, peste 2.000 de oameni au fost concediaţi, iar România a pierdut al doilea mare exportator după Dacia.
Evenimentul Zilei:
Hotnews:
Revoltator in cazul Bodnariu este ca familiei i-au fost luati toti cei cinci copii pe baza unei decizii administrative, nu in urma unei decizii judecatoresti. Nu stim nimic precis despre acuzatiile aduse familiei, deoarece autoritatile nu comunica, invocand principiul confidentialitatii anchetei. Pe de alta parte, varianta familiei Bodnariu trebuie luata cu prudenta necesara. Ce parinte ar recunoaste ca-si bate copiii sau ca-i supune unor rele tratamente? Totusi, de unde stim ca nu suntem in fata unui abuz administrativ din moment ce decizia n-a trecut prin filtrul unui judecator? A lasa o masura atat de radicala, cum este luarea unor copii de langa parintii lor si plasarea lor in custodia altei familii, la mana unui asistent social, la mana unor functionari, pare cam mult... Problema este ca de la decizia administrativa pana la o sentinta definitiva in justitie pot trece doi-trei ani, timp in care copiii stau departe de parintii lor. In plus, decizia administrativa nu este predictibila, dupa cum rezulta dintr-o serie de cazuri. Parintilor le-a fost luat copilul din cauza ca era hranit cu mana sau din cauza ca dormea in acelasi pat cu unul dintre parinti. Apoi, acesti parinti nu dispun de nici o cale de atac impotriva deciziei administrative. Nu-si pot recupera copiii decat in cadrul unui proces. Aceasta procedura incalca orice norma de drept, iar de multe ori decizia administrativa pare profund disproportionata in raport cu situatia de fapt. Potrivit unei cercetari realizate in 2011 (2), este important de subliniat ca in Norvegia s-au infruntat doua viziuni politice radical diferite in ce priveste modul in care trebuie reformat sistemul de ocrotire a copilului. Dreapta, care a guvernat din 1997 pana in 2005 (cu exceptia unei perioada din martie 2000 si octombrie 2001), pune mai mult accent pe dreptul parintilor, autonomia familiei si masuri care sa previna plasarea copiiilor in afara familiei (out-of-home placements). Stanga, care a guvernat pana in 2013, este adepta asa numitei "child centric perspective", potrivit careia copilul este vazut ca un individ cu optiuni, interese si puncte de vedere pe care nu doar ca are ocazia sa le exprime, dar de care trebuie sa se tina cont. Norvegia incaseaza in 1996 o condamnare la CEDO, sentinta ce va declansa mai tarziu o serie de reforme in sistem. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat statul Norvegian pentru incalcarea articolului 8 (protectia vietii de familie) intr-un caz de adoptie fortata a unei fetite.