Coreea de Sud l-a convocat pe ambasadorul Iranului la Seul pentru a-i prezenta o notă de protest în urma sechestrării unui petrolier sub pavilion sud-coreean de către Gardienii Revoluţiei, unitatea de elită a regimului iranian, transmit agenţiile de presă Yonhap şi dpa potrivit Agerpres.
În timpul întrevederii, Koh Kyung Sok, directorul pentru Orientul Mijlociu în cadrul Ministerului de Externe sud-coreean, i-a solicitat ambasadorului iranian Saeed Badamchi Shabestari eliberarea rapidă a petrolierului, care în prezent se află în portul Bandar Abbas, şi a echipajului său.
Diplomatul iranian a declarat că membrii echipajului - cinci sud-coreeni, 11 birmani, doi indonezieni şi doi vietnamezi - sunt sănătoşi şi în siguranţă.
Cei doi interlocutori au subliniat că acest incident trebuie să fie soluţionat pe cale diplomatică.
Gardienii Revoluţiei au sechestrat luni un petrolier ce naviga sub pavilion sud-coreean în apele Golfului.
Motivul sechestrării petrolierului, identificat drept MT Hankuk Chemi, ar fi fost faptul că nava poluează chimic apele Golfului, acuzaţie respinsă de operatorul vasului. Nava plecase din Arabia Saudită cu destinaţia Fujairah, în Emiratele Arabe Unite.
Conform EFE, nava transporta circa 7.200 de tone de produse chimice şi petroliere.
Notă de protest - Coreea de Sud l-a convocat pe ambasadorul Iranului la Seul
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

61
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
61

988
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
988

106
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
106

1.501
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
1.501

581
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
581

51
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
51

1.564
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.564

2.962
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
2.962

1.577
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.577

383
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
383

573
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
573

456
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
456

5.821
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
5.821















Comentează