Nou termen în procesul lui Sebastian Ghiță

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 14-02-2017

Actualizat: 14-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă astăzi un nou termen în procesul în care Sebastian Ghiță, dispărut încă din luna decembrie a anului 2016, este acuzat că i-ar fi dat mită o casă fostului primar din ploiești, Iulian Băndescu, pentru ca în schimb acesta din urmă să finanțeze echipa de baschet Asesoft, transmite Realitatea Tv.

Gheorghe Piperea anunță APOCALIPSA: După decizia de azi, dosarele de la DNA se ÎNCHID

Sebastian Ghiță este acuzat în acest caz de săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al municipiului Ploiești și ordonator principal de credite, la instigarea lui Sebastian Ghiță, a acordat clubului sportiv Asesoft o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, în sumă de 1.500.000 de lei.

Această finanțare are fi avut loc în contextul unei selecții de proiecte privind programul Promovarea sportului de performanță.

Pentru alocarea sumei respective de bani, Iulian Bădescu a pretins și primit de la Sebastian Ghiță, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil situat în municipiul Ploiești, în valoare de 1.041.600 lei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri