Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noul val Covid din China pune în alertă maximă țările din Europa: reuniune crucială privind măsurile sanitare necesare

premiumtimesng.com
covid-19

Experţi în sănătate şi afaceri interne din cele 27 de state membre ale UE s-au reunit miercuri pentru a elabora un răspuns coordonat al Uniunii Europene la explozia de cazuri de Covid în China, majoritatea statelor membre fiind în favoarea testării obligatorii pentru călători înainte de plecare, relatează AFP, informează Agerpres.

IPCR, un mecanism european "de răspuns la situaţii de criză" care reuneşte reprezentanţi ai Ministerelor Sănătăţii şi de Interne din cele 27 de state membre, urmează să emită recomandări care vor fi avizate de către state la nivelul miniştrilor sau al ambasadorilor lor la Bruxelles.

Discuţiile se vor baza pe propunerile făcute marţi de Comitetul de securitate sanitară (HSC), care reuneşte doar experţi sanitari din ţările membre UE.

O "majoritate covârşitoare" a statelor membre a votat în favoarea testărilor sistematice pentru persoanele care vin din China înainte de a pleca spre Europa. Ei au susţinut, de asemenea, purtarea măştilor pentru pasageri, controlul apelor uzate ale avioanelor şi creşterea testelor genomice în aeroporturi pentru a detecta posibile noi variante.

Dar tipul de teste necesare la îmbarcare şi procedurile rămân de definit, în special în ceea ce priveşte pasagerii care vin din China, dar care au efectuat zboruri de legătură înainte de a ajunge în UE, a precizat miercuri Comisia.

Îngrijoraţi de lipsa de transparenţă a cifrelor chineze şi temându-se de apariţia de noi variante, europenii au reacţionat în ordine dispersată: Italia şi Spania au impus unilateral teste la sosire pentru pasagerii care pleacă din China, în timp ce Franţa va cere, de joi, un test negativ în termen de mai puţin de 48 de ore de la plecarea lor.

China a condamnat marţi aceste restricţii impuse de un număr tot mai mare de ţări din întreaga lume, avertizând că ar putea recurge la "contramăsuri".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.