Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noua Caledonie cere un nou referendum de independență față de Franța

Operation World
Noua Caledonie

Secesioniştii i-au cerut statului francez organizarea unui al treilea şi ultim referendum asupra independenţei arhipelagului francez Noua Caledonie, referendum prevăzut în Acordul de la Noumea (1998), au anunţat aceştia joi, informează AFP.

Biroul Politic (BP) al coaliţiei secesioniste au convenit joi asupra unui "demers unitar" ce constă în trimiterea către Înaltul Comisar al Republicii Franceze a unei singure scrisori, semnată de două grupuri ale Frontului de Eliberare Naţională Kanak şi Socialist (FLNKS) din Congres, Uniunea Naţională pentru Independenţă (UNI) şi Uniunea Caledoniană (UC), a anunţat Victor Tutugoro, membru al BP.

Aceştia, cărora li s-a alăturat o parlamentară a unui partid separatist minoritar, reprezintă 26 de deputaţi din 54.

După data de 4 aprilie, la şase luni după precedentul scrutin din 4 octombrie 2020, minim o treime dintre parlamentarii Congresului pot cere organizarea unui al treilea şi ultim referendum prevăzut în acest acord ce organizează decolonizarea progresivă a Noii Caledonii.

UNI şi UC aveau divergenţe în legătură cu data organizării celui de-al treilea referendum, însă un consens a fost găsit pentru ca acesta să aibă loc la sfârşitul perioadei, "în septembrie 2022", a informat aceeaşi sursă.

Temându-se de o victorie a Marinei Le Pen (extrema dreaptă) în alegerile prezidenţiale din 2022 în Franţa, UNI preconiza organizarea scrutinului din 2021, însă contextele politic şi sanitar au zădărnicit această opţiune.

Statul francez dispune de un termen de 18 luni pentru a organiza consultarea, ce va interveni după cea din 4 noiembrie 2018 câştigată cu 56,7% de susţinătorii menţinerii Noii Caledonii în cadrul Franţei şi cea din 4 octombrie 2020, pe care tot ei au câştigat-o, însă cu un scor mai strâns de 53,3%.

Acordul de la Noumea prevede aceeaşi întrebare ca la primele două scrutinuri precedente: "Doriţi ca Noua Caledonie să acceadă la suveranitate deplină şi să devină independentă?", ceea ce suscită reticenţe părţii loialiste.

"Nu vrem o a treia consultare care divizează, ci o soluţie de viitor pentru locuitorii Noii Caledonii", a declarat la Televiziunea Caledonia liderula grupului Avenir en Confiance (AEC) din Congres, Virginie Ruffenach.

Premierul francez, Jean Castex, i-a invitat pe liderii Noii Caledonii la Paris în perioada 25 mai-3 iunie, "pentru o sesiune de schimburi de opinii şi de lucru", în scopul pregătirii perioadei de după Acordul de la Noumea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.