Noua modă din Franța: După Paris, și Lyonul reduce viteza în localitate la 30 km/h

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 15-09-2021

Actualizat: 15-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Konrad K/SIPA/REX/Shutterstock

Primarul ecologist al oraşului francez Lyon a anunţat marţi o generalizare a limitării vitezei la 30 km/h în oraş, în primăvara lui 2022, o măsură menită să reducă numărul accidentelor rutiere, relatează AFP.

”În primăvara viitoare, vom trece, în oraş, la 30 (de kilometri pe oră). Toate drumurile sau aproape toate vor avea (viteza limitată la) 30 km/h, mai puţin anumite axe foarte circulate, care vor rămâne la (limita de viteză de) 50 km/h”, a anunţat, la France 3, Rhône-Alpes Grégory Doucet.

Această decizie vizează ”să liniştească oraşul” şi o ”reducere a accidentelor”, a precizat primarul Lyonului, scrie news.ro.

”În marile capitale europene, la Bruxelles, în Spania sau în Olanda, unde s-a trecut deja, în oraş, la (limitarea vitezei la) 30 km/h”, s-au constatat cu ”40% accidente mai puţin în oraş”, a subliniat primarul.

Această măsură, care făcea parte din programul candidatului ecologist, ales în martie 2020, are totodată ca obiectiv o reducere a ”zgomotului circulaţiei” care-in afectează pe cei peste 500.000 de locuitori ai Lyonului, a declarat AFP viceprimarul însărcinat cu mobilitatea, Valentin Lungenstrass.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri