Proiectul noului Cod Fiscal prevedere o relaxare fiscală care va duce, cel puţin în prima fază, la o diminuare a încasărilor bugetare. Pentru a combate acest efect, Guvernul se bazează pe creşterea econimică generată de reducerea taxelor, dar şi pe măsuri excepţionale de combatere a evaziunii fiscale. Prima decizie a în acest sens va fi angajarea a sute de persoane la ANAF.
"Este foarte important programul ANAF cu Banca Mondială. ANAF a primit fonduri de patru ori mai mari. Anul acesta vom angaja suplimentar între 500 şi 1.000 de persoane. Totul este să se găsească aceste persoane şi să ne îndreptăm spre instruirea acestor oameni şi a celor care lucrează în ANAF, mai ales ca ei să pună în aplicare acest nou cod şi, mai ales, noua viziune pe care o aduce noul cod, în sensul că nu trebuie să mai existe o debalansare în relaţia dintre contribuabil şi ANAF. Începând cu 1 iulie, există propunerea de reaşezare a portofoliului de administrare a contribuabililor mijlocii la nivelul direcţiilor regionale. DGAF va interveni în special în destructurarea firmelor de tip fantomă. Vom implementa casele de marcat cu jurnal electronic. ANAF trebuie să fie pregătit pentru a prelua datele, la jumătatea anului 2016, din casele de marcat cu jurnal electronic. Mai cred şi în limitarea plăţilor cash. Dacă proiectul de lege nu va fi aprobat în Parlament în martie, guvernul va interveni prin OUG", a anunţat ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, într-un interviu pentru capital.ro.
Vezi şi: EXCLUSIV - Noul Cod Fiscal / DOCUMENT
Principalele propuneri din Codul Fiscal:
Cota TVA standard scade de la 24% la 20% din 2016 şi la 18% din 2018
Cota de TVA pentru carne, peşte, legume şi fructe de la 24% la 9% din 2016
Impozitul pe dividende va fi eliminat din 2016
Impozitul pe construcţii special va fi eliminat din 2016
Acciza la motorină scade cu 20%, iar la benzină fără plumb cu 18,62%
Microîntreprinderile vor plăti impozit pe venit de 1% dacă au peste doi salariaţi inclusiv, 3% dacă au un salariat, 3% şi 1.530 lei trimestrial dacă nu au salariaţi, 3% dacă nu nici salariaţi, nici activitate
PFA şi PFI vor plăti toate contribuţiile plafonat la cinci salarii medii lunar pentru veniturile realizate chiar dacă sunt şi salariate
Impozitarea clădirilor va fi în funcţie de destinaţie: între 0,08%- 0,2% pentru rezidenţiale şi 0,2 - 1,3% petru nerezidenţiale
Se aplică impozit pentru terenul de sub clădire
Impozitul pe terenuri va avea limita maximă dublă faţă de cea actual
CAS la angajat de la 10,5% la 7,5% de la 1 ianuarie 2017
CAS la angajator de la 15,8% la 13,5% de la 1 ianuarie 2017
Comentează