Partidul la putere în Coreea de Sud a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile locale pentru conducerea marilor oraşe şi provincii, arată joi rezultatele oficiale, oferindu-i noului preşedinte Yoon Suk-yeol un impuls semnificativ, relatează France Presse, scrie AGERPRES.
Partidul Puterii Populare (PPP, dreapta) al lui Yoon a câştigat 12 din cele 17 posturi principale la aceste alegeri pentru primari şi guvernatori provinciali, care au avut loc miercuri.
Actualul primar al capitalei Seul, Oh Se-hoon (PPP), a fost reales cu 59% din voturi, în timp ce Park Heong-joon (PPP) a fost reales primar în Busan, al doilea oraş ca mărime al ţării, cu 66,4% din voturi.
Antifeminist şi novice în politică, Yoon Suk-yeol a câştigat alegerile prezidenţiale din martie cu 0,7 puncte avans faţă de rivalul său de stânga Lee Jae-myung, cea mai strânsă marjă obţinută vreodată.
El le-a mulţumit joi sud-coreenilor pentru "reuşita" acestor alegeri.
"Vreau să văd rezultatele acestor alegeri ca voinţa oamenilor de a relansa economia şi de a avea grijă mai bine de mijloacele de trai ale populaţiei", a declarat purtătorul de cuvânt al lui Yoon, Kang In-sun, citând declaraţiile sale.
Opinia publică s-a îndepărtat de fostul preşedinte al Partidului Democrat (DP) Moon Jae-in şi de administraţia sa, acuzaţi de creşterea preţurilor locuinţelor la Seul, cu aproape 120% în timpul mandatului său.
DP, care a câştigat 14 dintre posturile de primar şi guvernator la ultimele alegeri din 2018, a obţinut de această dată doar cinci posturi cheie, inclusiv trei în bastionul său din sud, Jeolla.
Partidul se confruntă cu dezbinarea internă după un apel la reformă din partea starului în devenire şi şefă interimară Park Ji-hyun, în urma înfrângerii la alegerile prezidenţiale şi unor acuzaţii de hărţuire şi agresiune sexuală în interiorul partidului în ultimii ani.
"Am primit a doua noastră pedeapsă după alegerile prezidenţiale", a spus dna Park. "Rezultatele au fost mai rele decât am crezut".
La alegerile legislative parţiale, PPP a câştigat cinci din cele şapte locuri ce urmau să fie ocupate în Adunarea Naţională, unde DP a păstrat totuşi majoritatea.
Noul președinte al Coreei de Sud primește un impuls semnificativ: Victorie zdrobitoare a partidului la putere în alegerile locale
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

12
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
12

3.478
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
3.478

43
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
43

73
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
73

37
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
37

45
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
45

2.681
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
2.681

59
Germania interzice consumul de alcool pentru copiii de 14-15 ani, chiar și sub supravegherea părinților
59

1.946
Imaginație sau strategie: Donald Trump declară că a câștigat războiul cu Iran, deși realitatea îl contrazice
1.946

2.570
O nouă alertă pentru NATO: A patra rachetă iraniană a fost interceptată deasupra Turciei
2.570

40
Ambasada SUA din Venezuela îşi reia activităţile după o întrerupere de şapte ani
40

2.679
Iranul ar putea recurge la arme mai periculoase decât rachetele tradiționale: Substanțele toxice provocă epidemii
2.679

55
Viza de Aur în Europa în 2026 - Cum se obține, prețuri și reguli în țări cheie
55
















Comentează