Noul tricou cu 'trei stele' al selecţionatei 'Albiceleste', sold-out în doar câteva ore

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 27-12-2022

Actualizat: 27-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: captură TV

Noul tricou al selecţionatei de fotbal a Argentinei, care include a treia stea de campioană mondială, a fost pus în vânzare luni, la opt zile de la succesul naţionalei Albiceleste în faţa Franţei, la loviturile de departajare, în finala CM 2022 din Qatar, informează EFE şi AFP.

În ciuda faptului că iniţial era planificat ca magazinele companiei Adidas, care echipează selecţionata Argentinei, să scoată la vânzare noile tricouri, acestea sunt disponibile deocamdată doar online, prin aplicaţia mărcii şi site-ul său oficial din Argentina, potrivit Agerpres.

Însă, în doar câteva ore, nu mai era posibilă înscrierea pentru a comanda pe internet noul tricou, Adidas anunţând printr-un comunicat că "în această fază iniţial, primul lot disponibil de tricouri a fost epuizat"

Adidas nu a precizat numărul de tricouri vândute în cursul zilei de luni.

Argentina a cucerit, pe 18 decembrie, al treilea titlu de campioană mondială din istoria sa, după cele din 1978 şi 1986, învingând Franţa, deţinătoarea trofeului, cu 4-2 la loviturile de departajare (3-3 după prelungiri), în finala de pe Lusail Stadium din Doha.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri