Cei care sunt dezamăgiți de Cioloș și cabinetul său ar trebui să încerce mai mult să înțeleagă decât să viseze.
De fapt, totul pleacă de la definiția inițială: tehnocrat. Cred că de aici pleacă toată confuzia și așteptările neîmplinite de Dacian Cioloș.
Un tehnocrat înseamnă un specialist și Cioloș este un specialist, fără îndoială. A fost comisar european pe agricultură și unul dintre cei apreciați. A fost și ministru al agriculturii în guvernul Tăriceanu. Greu îi poate nega cineva lui Cioloș specializarea, dar și experiența administrativă. A avut un buget uriaș pe mână la Bruxelles și unul din cele mai grele portofolii. Și-a dus mandatul la bun sfârșit fără scandaluri și fără nemulțumiri.
Numai că la Bruxelles, Cioloș a dobândit și o dimensiune politică. Acolo avea de navigat nu doar prin apele tulburi ale marilor grupuri politice europene, dar și printre interesele diverselor țări, mai mari sau mici, mai mult sau mai puțin influente, cu mize speciale în politica agricolă. Ce face astăzi Cioloș cu Parlamentul de la București, cu marii actori politici e doar o continuare a antrenamentului de la Comisia Europeană.
Ca premier trebuie să împaci pe toată lumea. Mai ales când nu ai o majoritate în Parlament, nu ai încotro, trebuie realmente să joci și să-i mulțumești pe toți cei implicați în politica mare. Când ai majoritate nu trebuie să-i mulțumești decât pe ai tăi. Chiar și un actor mic, aparent nesemnificativ, poate oricând strânge o coaliție împotriva ta, pentru că nu se știe niciodată când băieții mari au interes să provoace ocriză politică, din rațiuni evident electorale. Pentru ei Cioloș e nimic. E o pietricică în pantof. Azi e, mâine nu mai e. Au fost dați jos premieri mai bine poziționați politic decât Cioloș.
Pe lângă partidele parlamentare mai sunt și alte grupuri cu influență în scoietate și în politică. Sindicatele, de pildă. Vine anul electoral, iar partidele nu pot fi insensibile la presiunile acestora. Cei mai mulți dintre liderii de sindicat tranzacționează fără nicio jenă voturile miilor de membri. Patronatele, la fel. Deși, în 2016, având în vedere austeritatea finanțării partidelor prin noua lege electorală, marile companii și deținătorii finanțelor vor conta mai puțin în ecuația alegerilor. Acesta e și motivul pentru care Cioloș le dă satisfacție celor care îi reprezintă pe angajați în defavoarea angajatorilor în disputa pe salariul minim.
Un tehnocrat veritabil nu s-ar încurca prea tare în acest gen de târguieli. Tehnocrații, prin tradiție, au de îndeplinit misiuni dificile, cu costuri sociale. Tehnocrații au obiective clare și nu prea se încurcă în jocuri politice. Ei sunt precum chirurgii, care trebuie să te taie, oricât de multă suferință de moment ar provoca asta. Apar nemulțumiri? Vor partidele să dea jos un tehnocrat? Asta e, mergem înainte. Ultima grijă a tehnocratului este să țină de scaun. El știe că atunci când merge prea departe, politicul semnalizează asta și-l trimite acasă. Niciun tehnocrat nu și-a asumat misiuni mai lungi de un an de zile, tocmai pentru că el vine să corecteze câteva lucruri, să repare un curs greșit, după care se retrage, în glorie sau în huiduielile publicului.
Dar Cioloș nu e un chirurg și nici vreun tehnocrat. Mai exact, nu ăsta e rolul lui și cine nu a priceput încă asta poate fi dezamăgit. Cioloș a fost pus acolo să rămână. Nu, nu un an. Cel puțin încă trei sau patru. Mulți s-au minunat că tehnocratul Cioloș a acceptat să părăsească un post gras, bine plătit la Bruxelles, pentru un an de ”sacrificiu”. Nu e nicio minune. Cioloș n-a venit pentru un an. A venit pentru patru sau cinci ani. Pentru asta are nevoie de partide, mai ales de cele mari. De PSD și PNL, cu siguranță. Are nevoie de Iohannis, cel care nominalizează premierul. Are nevoie să fie prieten cu toată lumea, nu să ostilizeze pe unul sau pe altul, de dragul unor principii sau reforme.
Anul acesta Cioloș doar își face mâna. Învață instituțiile, învață mecanismele puterii, încearcă să înțeleagă, ca să știe de unde să ”o apuce”. Pentru că, din 2017 încolo, are cu adevărat treabă. Atunci încep marile transformări, cele în care evident va avea nevoie de un sprijin politic ultra-majoritar. Pentru asta Cioloș trebuie să fie prietenul tuturor celor care contează în sistem: presă, servicii, partide, sindicate și, eventual, câțiva mari patroni.
În 2016, Cioloș trebuie să fie ”băiatul bun”, nu de alta, dar din 2017 încolo îl va înjura toată lumea.
Comentează