Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Numărul membrilor CSAT ar putea crește : Cerere de ultimă oră, din cauza războiului

CSAT

Asociaţia Forţa Fermierilor (AFF) solicită public conducerilor tuturor partidelor parlamentare un acord politic pentru modificarea de urgenţă a Legii nr. 415 din 27 iunie 2002, privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, astfel încât ministrul agriculturii să fie inclus în CSAT. ”Din cauza războiului din Ucraina, pe fondul unui context internaţional care va rămâne complicat mulţi ani de acum înainte şi din perspectiva funcţionării pieţelor regionale şi globale agroalimentare, membrii AFF consideră că este necesară o iniţiativă legislativă pentru modificarea articolului nr. 5, aliniatul 3, din legea menţionată, mai precis introducerea ministrului Agriculturii în componenţa CSAT. Asociaţia Forţa Fermierilor adresează rugămintea publică Preşedintelui României, Klaus Iohannis, de a sprijini acest demers”, a u transmis, duminică, într-un comunicat de presă, reprezentanţii Asociaţiei Forţa Fermierilor, scrie News.ro.

În acest moment, conform legii, din CSAT fac parte: Preşedintele României, Primul-ministru al Guvernului României, precum şi ministrul apărării naţionale, ministrul de interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul industriei şi resurselor, ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.

”Asigurarea securităţii alimentare a României sunt convins că este un obiectiv prioritar al întregii clasei politice. Ţara noastră poate juca un rol extrem de important în construcţia europeană privind asigurarea unei producţii agroalimentare care să atenueze efectele crizei de creşteri de costuri şi de preţuri pentru mâncare, fenomen cu care Uniunea Europeană se va confrunta pe termen nelimitat de acum înainte. Nu putem discuta de o securitate alimentară eficientă pentru fiecare cetăţean român fără a avea producători agroalimentari stabili financiari, care să îşi poată desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii, fără a trăi în permanenţă cu gândul că mâine vor trebuie să pună lacăt pe poarta fermei. Apărarea Ţării înseamnă şi Apărarea Fermierilor. În aceste momente, când se joacă soarta sectorului agroalimentar românesc pentru următoarele decenii, considerăm că prezenţa ministrului Agriculturii în CSAT este necesară. Indiferent de numele acestuia şi de partidul din care face parte sau care îl susţine. Am aprecia foarte mult implicarea domnului Preşedinte Iohannis în această iniţiativă. Sunt convins că liderii politici ai partidelor parlamentare vor ajunge la o înţelegere rapid pentru această modificare legislativă. Ar fi o dovadă arătată fermierilor că succesul agriculturii naţionale este o prioritate reală pentru clasa politică românească şi nu doar o lozincă electorală”, a spus Vlad Macovei, preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor. Asociaţia Forţa Fermierilor este o organizaţie profesională legal constituită şi care reprezintă interesele tuturor categoriilor de producători agroalimentari din România, indiferent de mărime, sector sau regiune. AFF se luptă pentru drepturile şi interesele legitime a 20.000 de membri înscrişi direct sau care fac parte din organizaţii afiliate la Asociaţia Forţa Fermierilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.