DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei a crescut în iulie 2020 și a ajuns la aproximativ 1,741 milioane

apartamente blocuri

Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în iulie 2020 cu 1,89%, ajungând la aproximativ 1,741 milioane, comparativ cu 1,708 milioane de poliţe PAD active la 31 iulie 2019, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări, relatează Agerpres.

Citește și: Ludovic Orban: 'Cel mai important lucru pentru România este să ne dezvoltăm economic'

La 31 decembrie 2019 erau active 1,73 milioane de poliţe.

Potrivit PAID, la sfârşitul lunii iulie, 74,8% dintre poliţele active la nivel naţional erau încheiate în mediul urban şi 25,2% în mediul rural, iar, în funcţie de tipul de locuinţă, 94,4% din poliţele PAD vizează locuinţele de tip A (cele cu structura de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, cu pereţii exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) şi 5,6% locuinţele de tip B (cele cu pereţii exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).

Pe regiuni, cele mai multe poliţe active sunt în Transilvania (22% din total), Bucureşti (19%) şi Muntenia (18%), iar cele mai puţine - în Maramureş (3% din totalul poliţelor) şi Bucovina (3%).

PAID emite asigurările obligatorii pentru locuinţe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală - cutremure, inundaţii şi alunecări de teren - a tuturor locuinţelor din România.

Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor (PAD) costă 20 euro în cazul locuinţelor tip A (suma maximă asigurată 20.000 euro) şi 10 euro în cazul locuinţelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 euro).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.