În Ajunul Crăciunului, premierul Ilie Bolojan a făcut o numire surprinzătoare.
Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.
Decizia a apărut în Monitorul Oficial
Mai precis, Ilie Bolojan a numit-o în funcția de președintele al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), cu rang de secretar de stat, pe Raluca Rogoz.
„La data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Raluca Rogoz se numește în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice”, se arată în decizia semnată de Bolojan.
„La data prevăzută la art. 1, dispozițiile art. 2 din Decizia prim-ministrului nr. 516/2025 privind eliberarea doamnei Iuliana Feclistov, la cerere, din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1046 din 12 noiembrie 2025, își încetează aplicabilitatea”, se mai precizează în decizia semnată de premierul Ilie Bolojan.
După ce Iuliana Feclistov a demisionat, conducerea interimară a ANAP a fost asigurată de către Daniela Bejinariu, director general al Direcției generale verificare derulare procedură de atribuire.
Cine e blonda unsă pe filieră USR la șefia Achizițiilor Publice?
Raluca Rogoz a fost susținută pentru această funcție de Uniunea Salvați România (USR), partidul condus de Dominic Fritz, conform realitatea.net.
Trebuie amintit că în perioada în care Clotilde Armand a fost primar al Sectorului 1, Raluca Rogoz a fost „unsă” șef serviciu la instituție.
Anterior, Rogoz a fost expert parlament la Senatul României, camera superioară a Parlamentul, în perioada în care în fruntea instituției se afla Anca Dragu, la acea vreme parlamentar USR-PLUS.
Așadar, acum, partidul al cărui președinte este Dominic Fritz a ajuns să preia șefia Achizițiilor Publice.





























Comentează