Legenda Atlantidei, civilizația legendară înghițită de ape, continuă să fascineze omenirea, la mii de ani după ce filozoful Platon i-a dat viață în scrierile sale. El a descris un regat prosper și avansat, o societate ideală, distrusă brusc de o catastrofă naturală de proporții mitice.
De atunci, povestea s-a transformat dintr-un mit filozofic într-o enigmă științifică ce nu încetează să provoace imaginația cercetătorilor.
Printre cei care au dedicat decenii acestei căutări se numără N.F. Jirov, unul dintre cei mai respectați specialiști în atlantologie, ale cărui concluzii, prezentate în lucrarea sa monumentală, oferă o perspectivă neașteptată, dar solid argumentată, asupra misterului Atlantidei.
Concluziile sale sugerează că principala scufundare a Atlantidei ar fi avut loc acum aproximativ 9.500 de ani, cu o posibilă variație de 1.500 de ani. Această datare, remarcă Jirov, se apropie izbitor de perioada tradițională menționată de Platon.
El postulează că evenimentul major s-a desfășurat, cel mai probabil, în două etape distincte. Prima fază ar fi avut loc undeva între anii 13.000 și 10.000 î.Hr., urmată de o a doua etapă, considerată cea mai semnificativă, între anii 9.000 și 8.000 î.Hr.
În total, procesul de scufundare principală ar fi durat nu mai mult de 5.000 de ani, culminând însă cu un cataclism rapid, care a dus la dispariția finală. Este plauzibil, conform lui Jirov, ca după această scufundare majoră să fi rămas mici fragmente din continentul dispărut.
Acestea ar fi putut, eventual, să se scufunde definitiv în emisfera nordică, în zona latitudinii Insulelor Azore, în jurul anilor 1.300-1.200 î.Hr. Resturile situate mai la sud, în regiunea ecuatorială, ar fi putut dispărea chiar mai târziu, în secolul al VI-lea î.Hr.
Datări care necesită confirmări suplimentare
Totuși, Jirov subliniază că aceste datări târzii necesită confirmări suplimentare, indicând prudența științifică necesară în abordarea unui astfel de subiect.
Viziunea lui Jirov este susținută, în linii mari, de cercetătorul Randall Carson, care a sintetizat lucrările științifice ce explorează posibilitatea reală a existenței și scufundării unui astfel de teritoriu.
Teoriile moderne sugerează că un eveniment de o asemenea anvergură ar fi putut avea loc chiar la sfârșitul ultimei ere glaciare, o perioadă ce coincide cu cronologia indicată de Platon.
Astfel, o ipoteză plauzibilă plasează Atlantida ca parte a Dorsalei Medio-Atlantice, o importantă formațiune submarină. Nu este vorba despre întreaga dorsală, ci doar de secțiunea care înconjoară Insulele Azore, sugerând o localizare specifică și geologic explicabilă.
Imaginarul colectiv a fost adesea hrănit de reprezentări vizuale ale Atlantidei. Există, de pildă, reprezentări artistice bazate pe descrierile lui Platon, care plasează continentul chiar în mijlocul Oceanului Atlantic.
Un exemplu istoric notabil este o hartă a Atlantidei inclusă în cartea „Mundus Subterraneus” din 1675 a lui Athanasius Kircher.
Această hartă, pretindea Kircher, fusese realizată după un exemplar descoperit în Egipt și adus la Roma, adăugând un strat suplimentar de mister și validare istorică legendei.
Comentează