Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O colonie de corali cu vârsta de aproximativ 600 de ani a fost descoperită în Marea Roşie

Afluent
corali

O colonie de corali cu vârsta de aproximativ 600 de ani şi o înălţime de 10 metri a fost descoperită la sud de insula Al-Waqadi din Arabia Saudită, a anunţat luni The Red Sea Development Company, relatează agenţia Xinhua.

Descoperirea a fost realizată în Marea Roşie de experţi în ştiinţe marine şi mediu din cadrul companiei, a indicat agenţia de presă saudită.

Rara descoperire, cu o vârstă estimată la câteva sute de ani - măsurată prin mărimea şi numărul de inele care cresc anual pe structura exterioară a coloniei -, este prima de acest gen din regiunea Mării Roşii, a explicat compania, potrivit Agerpres.ro.

Colonia le va permite oamenilor de ştiinţă să analizeze inelele recifelor de corali şi să afle mai multe despre temperatura oceanului din anii precedenţi şi despre compoziţia sa chimică.

Compania este însărcinată să implementeze "Proiectul Marea Roşie", una dintre numeroasele iniţiative pe care regatul le-a lansat pentru a-şi diversifica economia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.