Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O delegaţie a FMI s-a întâlnit cu experţi ai Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice

capital.ro
FMI, Fondul Monetar Internațional

O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional (FMI) s-a întâlnit, luni, cu experţi ai Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice pe tema transparentizării şi eficientizării procedurilor.

”Astăzi, Preşedintele ANAP, Liviu Bostan, alături de o echipă de experţi din cadrul Agenţiei, a avut o întâlnire cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, aflată într-o misiune de asistenţă tehnică la Bucureşti, pentru evaluarea managementului de investiţii publice (PIMA)”, a transmis, luni, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că s-a discutat despre transparenţa și deschiderea procesului de achiziţii publice; despre monitorizarea achiziţiilor şi despre contestaţiile sau plângerile în procesul de achiziţii publice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.