O delegație a Ucrainei a ajuns la Istanbul, pentru negocieri cu Rusia: Erdogan va intermedia discuțiile

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 29-03-2022

Actualizat: 29-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O delegaţie ucraineană a sosit, marţi, la Istanbul, Turcia, pentru discuţii de pace cu omologii lor ruşi, transmite BBC. Discuţiile faţă în faţă, primele în mai mult de două săptămâni, vor fi găzduite de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Întâlnirea este programată să înceapă marţi la ora locală 10:00 (07:00 GMT).

Delegaţia este condusă de ministrul apărării al Ucrainei, Oleksii Reznikov, precum şi de Mihail Podolyak, şeful biroului preşedintelui, informează News.ro.

Echipa de negociere spune că prioritatea lor principală este să asigure o încetare a focului, deşi există scepticism cu privire la probabilitatea acestui lucru.

Discuţiile faţă în faţă, primele în mai mult de două săptămâni, vor fi găzduite de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Întâlnirea este programată să înceapă marţi la ora locală 10:00 (07:00 GMT).

Printre altele, Rusia cere Ucrainei să renunţe la orice intenţie de aderare la NATO - o problemă asupra căreia preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este dispus să facă compromisuri.

Alte probleme spinoase care se aşteaptă să fie discutate includ soarta regiunilor controlate de separatişti din estul Ucrainei, precum şi statutul Crimeei, care a fost anexată oficial de Rusia în 2014.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi omologul său rus, Vladimir Putin, ”au convenit că următoarea întâlnire a delegaţiilor ruse şi ucrainene va avea loc la Istanbul”, se preciza într-un comunicat al Direcţiei de Comunicare a Preşedinţiei turce, publicat duminică.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri