O elevă a căzut de la etajul al doilea al unei școli din Iași. O altă fată a căzut tot de la etajul al doilea dar în Zalău

Autor: Alice Draghici

Publicat: 12-12-2023

Actualizat: 12-12-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Wikipedia

O elevă a căzut de la etajul al doilea al Colegiului Emil Racoviță din Iași.

Un apel la 112 a anunțat faptul că o elevă de la Colegiul Național Emil Racoviță din Iași a căzut de la etajul al doilea.

Potrivit primelor informații, fata este elevă în clasa a V-a. La locul incidentului s-a deplasat un echipaj de terapie intensivă mobilă.

Potrivit unor surse judiciare, copila era supărată că a fost părăsită de iubit și s-ar fi aruncat de la etaj.

„La data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 15.20, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul unei unități de învățământ, din municipiul Iași.

Persoana, respectiv o minoră, de 11 ani, a fost preluată de ambulanță, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care efectuează cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, potrivit IPJ Iași.

Tot în urmă cu puțin timp polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați că o persoană ar fi căzut de la etajul 2 al unui clădiri, de pe strada Crișan din Zalău.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat persoana ca fiind o minoră, de 14 ani, din Zalău.

În urma evenimentului, minora a suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.

Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni, ci potrivit unor surse judiciare ar fi vrut să se ducă la iubitul ei, dar a căzut de la etaj.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri