Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O femeie din Iași şi-a recăpătat vederea după ce a fost operată pe creier. Medicii i-au extirpat o tumoră de 8 cm

medic chirurg bisturiu operatie

O femeie în vârstă de 63 de ani şi-a recăpătat vederea după ce medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi i-au extirpat o tumoră cerebrală de 8 centimetri, localizată la baza craniului, potrivit agerpres.ro.

Femeia susţine că a aflat de afecţiunea de care suferă în urma unor investigaţii imagistice făcute pentru că îşi pierduse vederea.

Directorul medical al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, Marius Dabija, a declarat, joi, că tumora era situată la baza craniului şi i-a afectat pacientei importante zone cerebrale. Pentru extirparea tumorei echipa medicală a stat 7 ore în blocul operator.

"Împingea şi îngloba structuri foarte importante cerebrale, vase importante, nervii optici, motiv pentru care de trei săptămâni nu vedea nimic, nici lumina. A fost o provocare pentru noi să facem această operaţie. După ce am discutat cu pacienta şi familia care sunt riscurile, ni le-am asumat împreună şi am decis să facem operaţia. A fost o intervenţie dificilă, care a durat 7 ore. La două zile după operaţie am avut plăcuta surpriză să constatăm nu doar că intervenţia a decurs bine, pacienta şi-a revenit foarte bine, ci şi faptul că a început să vadă. Încă nu vede perfect, dar începe să distingă contururi şi avem speranţa să vadă din ce în ce mai bine. Sperăm ca după ce o să-şi rezolve cataracta de pe ochiul stâng să vadă foarte bine. Noi pentru asta suntem aici, să încercăm să ajutăm fiecare pacient iar când ai un asemenea caz deosebit, şi pentru noi este o provocare şi o surpriză extrem, extrem de plăcută", a declarat dr. Marius Dabija.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.