O firmă a fost amendată cu 40.000 de lei, după ce a aruncat gunoiul din construcții pe un teren

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 10-11-2020

Actualizat: 10-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O firmă a fost amendată de Poliţie Locală Constanţa cu suma de 40.000 de lei pentru că a aruncat gunoi provenind din construcţii pe un teren din zona industrială a municipiului şi nu în spaţiul amenajat în acest sens în incinta Portului Constanţa, relatează News.ro.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanţa, un constănţean care îşi renova imobilul a angajat o societate comercială din Agigea, specializată în transportul deşeurilor provenite din construcţii, să îl scape de gunoiul rămas în urma lucrărilor. "În loc să ducă deşeurile în spaţiul amenajat în incinta Portului Constanţa - zona Poarta 9, angajaţii societăţii respective au aruncat întreaga încărcătură pe un teren din zona industrială din Constanţa. Printre gunoaiele aruncate se numărau şi mai multe documente ale societăţii respective, fapt ce a dus rapid la identificarea făptaşilor”, se arată în comunicatul Primăriei Constanţa.

Sursa citată menţionează că poliţiştii locali l-au sancţionat contravenţional pe administratorul societăţii cu amendă în valoare de 40.000 de lei.

Citeste si: VIDEO - Tulburări puternice în Armenia, după capitularea rușinoasă: Președintele Parlamentului a fost SNOPIT în bătaie

De asemenea, agenţii au dispus sancţiunea complementară de ridicare a deşeurilor, curăţarea terenului şi eliminarea corespunzătoare a gunoiului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri