Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O firmă ieşeană investeşte trei milioane de euro într-o unitate care va produce ambalaje din hârtie reciclată

deseuri

Compania ieşeană de ambalaje Exonia va deschide, în luna martie, o fabrică pentru procesarea ambalajelor din hârtie reciclată, investiţia ridicându-se la trei milioane de euro potrivit news.ro

Unitatea va funcţiona pe Calea Chişinăului din municipiu şi va avea în prima fază 28 de angajaţi, urmând să ajungă apoi la 40 de salariaţi. Compania a anunţat deja că angajează trei tipografi "pricepuţi".

Tiberiu Stoian, managerul general Exonia, a declarat pentru News.ro că lucrează la acest proiect de un an şi jumătate, el dezvăluind că noua fabrică va produce 350 de tone de ambalaje pe lună.

Practic, la fiecare două zile, un TIR cu marfă va ieşi pe poarta unităţii.

"40 la sută din investiţie este asigurată din fonduri europene, iar restul, aproape două milioane de euro le asigurăm noi. În noua fabrică se va lucra în două schimburi şi vor fi echipamente moderne. Vom realiza ambalaje solicitate masiv pe piaţă, din hârtie reciclată, adică alternativa la sacoşele din plastic. Ne propunem să mergem şi la târgurile din străinătate pentru a ne promova la export", a spus Tiberiu Stoian.

Potrivit managerului companiei, o problemă "delicată" o reprezintă lipsa forţei de muncă.

"Căutăm oameni în permanenţă. Îi luăm de la zero şi îi formăm noi. Vrem să oferim condiţii de muncă, dar şi calitate. Este într-adevăr o provocare să găseşti oameni pricepuţi", a spus Tiberiu Stoian, managerul Exonia Iaşi.

În 2019, Exonia a avut o cifră de afaceri de 4,9 milioane de euro, iar ţinta pentru acest an este o creştere cu 50 la sută.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.