O fosilă găsită într-un dulap se dovedește a fi cel mai vechi strămoș cunoscut al şopârlei moderne

Rămăşiţele fosilizate ale unei şopârle mici, cu dinţi ascuţiţi, găsite într-un dulap după mai bine de jumătate de secol, modifică cu zeci de milioane de ani originile speciei, care cuprinde şerpi şi şopârle moderne, scrie The Guardian.

Exemplarul a fost colectat în anii 1950 dintr-o carieră de lângă Tortworth, în Gloucestershire, de către regretata căutătoare de fosile Pamela L Robinson. Dar adevărata sa identitate nu a fost apreciată, deoarece creatura a fost etichetată şi depozitată în mod eronat, până de curând, când a fost găsită la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, scrie news.ro.

Acum, cercetătorii spun că progresele tehnologice le-au permis să analizeze din nou, dezvăluind că această creatură deţine o poziţie esenţială în arborele genealogic al reptilelor.

„Parţial este o poveste a fosilelor neglijate într-un sertar şi parţial o poveste pentru care fără scanarea CT nu am fi putut face munca pe care am făcut-o”, a spus profesorul Michael Benton, paleontolog la Universitatea din Bristol şi co-autor al cercetării.

Se crede că această creatură cu coadă, de aproximativ 25 cm lungime, a trăit în urmă cu aproximativ 202 milioane de ani. A fost numită Cryptovaranoides microlanius. Primul termen înseamnă un animal ascuns, asemănător unei şopârle. Cel de-al doilea termen, micromăcelar, este un semn de la cap către dinţii creaturii, asemănători unei lame.

Creatura are semnele distinctive ale şopârlelor moderne, cum ar fi oasele modificate din spatele craniului pentru a permite o flexibilitate suplimentară în deschiderea maxilarului, ceea ce o face cea mai veche astfel de reptilă găsită până acum.

Echipa spune că descoperirea modifică originile reptilelor moderne cu cel puţin 34 de milioane de ani. Se credea că cea mai veche şopârlă modernă cunoscută a trăit în urmă cu aproximativ 168 de milioane de ani.

Echipa adaugă că descoperirea are implicaţii importante pentru înţelegerea ratei de evoluţie în arborele vieţii şi a intervalului de timp şi a biodiversităţii reptilelor moderne - aceasta din urmă poate ajuta la conservarea speciilor vii. „Anterior, strămoşul comun al tuturor acestor forme vii a fost datat în Jurasicul Mijlociu, în timp ce acum provine din Triasicul târziu”, a spus Benton.