O întreagă familie, înghițită de viitura din Creta: Cele patru victime se aflau într-o mașină care a fost luată de ape în sudul insulei

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 18-02-2019

Actualizat: 18-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Al Jazeera

Patru membri ai aceleiaşi familii şi-au pierdut viaţa în urma unei viituri produse în insula Creta, din Grecia, au anunţat luni echipele de intervenţie după ce trupurile au fost recuperate, potrivit DPA, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Atac de ultim moment al lui Traian Băsescu la adresa lui Mihai Gâdea și Mircea Badea: ‘Rupeți-vă în direct hainele de pe voi’

Victimele, cu vârste cuprinse între 21 şi 58 de ani, se aflau într-o maşină luată de ape pe o şosea din apropierea localităţii Tymbaki, în sudul insulei, a precizat departamentul de pompieri.

La operaţiunea de căutare, demarată duminică dimineaţă, au participat 45 de pompieri, şapte vehicule, o dronă, o ambarcaţiune a pazei de coastă şi un elicopter al armatei, a mai precizat acesta.

Viiturile se soldează adesea cu victime în unele părţi ale Greciei, unde apa se acumulează rapid în râpele din munţi şi năvăleşte apoi spre coastă.

În aceasta iarnă, Grecia a fost afectată de un număr neobişnuit de mare de furtuni, însoţite de ploi abundente. Meteorologii pun aceste fenomene pe seama zonei de înaltă presiune de deasupra Europei Centrale, care a provocat vreme instabilă spre sud.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri