DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O jurnalistă britanică a fost forţată să părăsească Egiptul, după publicarea unui articol despre coronavirus

Operation World
Egipt harta

O jurnalistă britanică care lucra pentru publicaţia The Guardian în Egipt a fost forţată să părăsească ţara după ce a fost sancţionată săptămâna trecută din cauza unui articol despre noul coronavirus considerat "de rea credinţă", a scris joi cotidianul britanic, preluat de AFP.

Publicaţia a precizat că "diplomaţi occidentali" au avertizat-o pe Ruth Michaelson, care locuieşte în Egipt din 2014, "că serviciile de securitate ale ţării vor ca ea să părăsească Egiptul imediat după ce acreditarea sa de presă i-a fost anulată", conform Agerpres.ro.

Citește și: Cine este Nelu Tătaru, noul ministru propus pentru portofoliul de la Sănătate

Pe 15 martie, corespondenta a scris un articol în care a citat un studiu canadian care afirma că Egiptul ar fi putut avea în realitate peste 19.000 de cazuri de COVID-19 până la începutul lunii martie.

Potrivit Serviciului de Informaţii egiptean (SIS), care reglementează activitatea presei străine în ţară, cifra menţionată provine dintr-un "studiu nepublicat şi... nerecunoscut ştiinţific", ceea ce potrivit SIS, dovedeşte "reaua credinţă" a corespondentei.

Corespondentul ziarului New York Times, Declan Walsh, care a evocat studiul citat de ziarul britanic într-un tweet, a fost chemat la rândul său să dea socoteală SIS.

Citește și: Un celebru hipermarket din România face o mișcare strategică, după intrarea în vigoare a Ordonanței Militare 3! A înlocuit pensionarii: Facilitate pentru angajații MAI și MApN

Michaelson şi Walsh au fost acuzaţi de către SIS de "raportare părtinitoare pe baza unui studiu nedemn de încredere", potrivit The Guardian.

Ziarul a precizat că "oficialii egipteni au cerut retragerea articolului şi scuze oficiale din partea The Guardian".

Pe 17 martie, SIS a anunţat retragerea acreditării jurnalistei britanice, care a părăsit într-un final Egiptul pe 20 martie, potrivit The Guardian.

Publicaţia a precizat că a propus autorităţilor egiptene să publice o scrisoare "care infirmă articolul sau studiul canadian", dar nu a primit "niciun răspuns".

Citește și: Vlad Voiculescu: ‘Costache a vrut cu siguranță să facă mai mult. Limitările au venit și pe linie de partid’

În ediţia sa de joi, The Guardian a precizat că regretă tratamentul de care a avut parte jurnalista din partea autorităţilor egiptene, dând asigurări că aceasta a scris pe baza "unor descoperiri ştiinţifice ale unor specialişti în boli infecţioase".

Contactată joi de AFP, publicaţia nu a dorit să adauge comentarii.

Egiptul, care a înregistrat până acum 456 de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 21 de decese, a avertizat că oricine răspândeşte "informaţii false" despre COVID-19 se confruntă cu posibile sancţiuni, inclusiv cu închisoarea.

Citește și: Odată cu Victor Costache, și spitalele private fac un pas în spate, în plină pandemie: Persoanlul non-critic, băgat în șomaj tehnic

Ţara se află pe locul 163 din 180 de ţări în clasamentul pe 2019 al libertăţii presei realizat de organizaţia Reporteri fără Frontiere.

Câţiva jurnalişti au fost expulzaţi din Egipt în ultimii ani, cel mai recent caz fiind cel al corespondentului ziarului britanic The Times, Bel Trew, nevoit să părăsească ţara la începutul lui 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.