Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O lume divizată (STUDIU INTERNAȚIONAL)

Un studiu Ipsos MORI pentru BBC, efectuat în 27 de țări vorbește despre adâncimea diviziunilor din interiorul societăților lumii.

Trei sferturi din respondenți spun că societatea țării lor este divizată - și majoritatea consideră că țara lor este acum mai divizată decât acum 10 ani. Această diviziune se manifestă în special în Europa. Conform studiului...

"Diferențele dintre opiniile politice sunt considerate cea mai mare cauză a tensiunilor, urmate de diferențele dintre bogați și săraci.
Cu toate acestea, în ciuda acestor diviziuni, majoritatea oamenilor din majoritatea țărilor sunt de acord că oamenii din întreaga lume au mai multe lucruri în comun decât lucrurile care le fac diferite."

 

Trei din patru persoane consideră că societatea din țara lor este divizată. Cele mai afectate sunt Serbia (93%), Argentina (92%), Peru și Chile (90%). Arabia Saudită se declară divizată în cea mai mică măsură (34%), urmată de China (48%) și Japonia (52%).

 

content-image

59% din respondenți consideră că țara lor este acum mai divizată față de acum 10 ani iar 16% spun că este mai puțin divizată. În Europa 77% din respondenții spanioli sunt de această părere, urmați de suedezi, germani, britanici și italieni (73%).

(Grafic: "mai divizați".... "mai puțin divizați"... "diferență netă" (mai divizați-mai puțin divizați).

content-image

Cauza majoră a diviziunilor se găsește între persoanele cu opinii politice diferite (44%), apoi în diferențele dintre bogați și săraci (36%), diferențele dintre imigranți și persoanele născute în țară (30%) și diferențele între religii cu doar 27%.

Țările care au cea mai mare probabilitate de a spune că există tensiuni între persoanele cu opinii politice diferite sunt Malaezia (74%), Argentina (70%) și Polonia, Turcia și Serbia (63%).

65% din respondenții din Rusia și China afirmă că diferențele dintre bogați și săraci provoacă cea mai mare tensiune.

Tensiunile dintre imigranți și cei născuți în țară sunt percepute ca fiind importante în Italia (61%), Marea Britanie (50%), Suedia (49%) și Germania (46%).

În Belgia (50%), Marea Britanie (47%), Australia (47%) și Franța (45%) respondenții consideră că există o mare tensiune între oamenii de diferite religii.

content-image

Totuși, majoritatea oamenilor (65%) consideră că oamenii din întreaga lume au mai multe lucruri în comun decât lucrurile care le fac diferite. Acordul este cel mai mare în Rusia și Serbia (81%), dar cel mai mic este în Japonia (35%) și Ungaria (48%) și Coreea de Sud (49%).

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.