Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O nuntă din Suceava cu circa 100 de persoane a fost întreruptă de poliţişti

Poliţiştii au întrerupt o nuntă la care erau circa o sută de persoane ce se desfăşura la restaurantul unui hotel din Suceava şi au aplicat amenzi organizatorului şi administratorului unităţii în valoare totală de 6.000 de lei, informează Agerpres.

Potrivit IPJ Suceava, pe 4 aprilie, poliţiştii suceveni au organizat o acţiune pe linia verificării modului de respectare a măsurilor dispuse privind instituirea stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2 de către agenţii economici.

În baza unor informaţii cu privire la desfăşurarea unui eveniment la sala de evenimente a restaurantului din cadrul unei unităţii hoteliere, la faţa locului s-a deplasat dispozitivul ce acţiona conform planului de acţiune de la nivelul Poliţiei Municipiului Suceava, format din 8 poliţişti, 4 jandarmi din cadrul IJJ Suceava, doi lucrători din cadrul ISU Suceava, 4 lucrători din cadrul Poliţiei Locale, un lucrător din cadrul ITM Suceava şi un lucrător din cadrul DSVSA Suceava.

În urma verificărilor s-a constatat că în interiorul sălii de evenimente era organizată o nuntă la care participau aproximativ o sută de persoane, care se aflau la mese consumând băuturi şi produse alimentare, fără a fi acompaniaţi de o formaţie muzicală.

Cu ocazia verificărilor efectuate a rezultat faptul că un bărbat din satul Iaslovăţ a organizat evenimentul privat cu participarea a 100 de persoane.

Având în vedere restricţiile în vigoare privind prevenirea şi combaterea pandemiei COVID-19, organizatorul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 3.000 de lei.

De asemenea, administratorul care deţine unitatea hotelieră şi salonul de evenimente a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 3.000 de lei.

Totodată, participanţii la eveniment care au părăsit interiorul sălii la solicitarea organelor abilitate, au fost sancţionaţi cu avertisment cu privire la respectarea restricţiilor în vigoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.