O posibilă explicație pentru naufragiul navei cu 14.000 de oi: Cum se iau ȘPĂGI în Portul Midia pentru exportul de animale vii

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 11-02-2020

Actualizat: 12-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un vameș a fost trimis în judecată de DNA, acuzat că a luat de două ori mită pentru a ușura și grăbi transportul de animale vii în Portul Midia. Doi oameni de afaceri sirieni au recunoscut că au dat mită și au fost condamnați în iulie 2019 la câte un an și șase luni de închisoare cu suspendare.

Andrei Bodean, procurorul șef al DNA Constanța, a declarat, marți, presei că funcționarul vamal este trimis în judecată acuzat că a luat de două ori mită, informează mediafax.ro.

Citește și: Liviu Dragnea, supus torturii în închisoare

„Colegii mei au dispus trimiterea în judecată a unui funcționar vamal care își desfășoară activitatea în Portul Midia, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, în legătură cu operațiuni de export de animale vii. Cei doi mituitori, doi cetățeni sirieni cred, au încheiat cu procurorii acorduri de recunoaștere a vinovăției, și în prezent sunt condamnați definitiv pentru luare de mită. Nu comentez mai mult pentru că dosarul este în fază de judecată”, a declarat Andrei Bodean, șeful DNA Constanța.

Procurorii au reținut în rechizitoriul trimis în judecată că vameșul Radu Ioan Hristovici a primit în două rânduri sume de bani (3.000 de lei și 2.500 de lei) de la doi oameni de afaceri sirieni pentru a le elibera mai repede actele necesare exportului de animale vii prin Portul Midia.

Citește și: Traian Băsescu șterge pe jos cu Orban: ‘Măi, Ludovicus al II-lea Anticipatus’

„În raport cu momentul săvârșirii celor două fapte penale, rețin că inculpatul Hristovici Radu Ioan a primit sume de bani cu titlul de mită aflându-se în timpul programului de lucru și în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea formalităților vamale aferente exporturile de animale vii”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA.

Procurorii au dezvăluit și negocierile dintre oamenii de afaceri care oferă mita și funcționarul care o primește în sediul punctului vamal.

Citește și: Isărescu despre repatrierea rezervei de aur: ‘vom respecta legea, așa cum a votat Parlamentul’

„Se poate observa că inculpatul Nasreddin Aswad îl întreabă pe incupatul Hristovici cât trebuie să-i dea, acesta răspunzând 35. Nasreddin Aswad afirmă că nu are decât 20 de milioane (2.000 lei – n.n.), moment în care numără o sumă de bani. După o scurtă negociere (vameșul nu acceptă 25 ci pretinde 30), cetățeanul sirian acceptă să-i remită suma totală de 3.000 lei pe care funcționarul vamal o ia, o numără apoi îi mulțumește în limba engleză”, se mai arată în rechizitoriu.

Cei doi cetățeni sirieni care au oferit mita, Nasreddin Aswad și Naim Jabanou, au semnat acorduri de recunoaștere a vinovăției și au fost condamnați în anul 2019 la câte un un an și șase luni cu suspendare.

Citește și: Ieșire devastatoare a lui Traian Băsescu: ‘A fost un troc ordinar. Un circ de proastă calitate’

Dosarul în care funcționarul vamal este acuzat de procurorii DNA de luare de mită are următorul termen miercuri, 12 februarie, la Tribunalul Constanța.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri