O scrisoare semnată cu aproape 500 de ani în urmă de Martin Luther, în care părintele Reformei protestante se referă la evrei cu apelativul de "diavoli întrupaţi" într-o tiradă împotriva unui fost prieten, este scoasă la licitaţie în Statele Unite, informează Agerpres, citând AP.
Misiva de o singura pagină, scrisă pe ambele părţi, este estimată să se vândă pentru cel puţin 300.000 de dolari în cadrul unei vânzări organizate de casa de licitaţii RR Auction, cu sediul la Boston, care se va încheia miercuri.
Scrisoarea a fost redactată de Luther în septembrie 1543 şi adresată unui responsabil al Bisericii Sf. Nicolae din Berlin, în replică la o scrisoare a acestuia, care îi solicita părintelui Reformei o interpretare a unor versete biblice prin care fostul prieten al lui Luther, Johann Agricola, îşi justifica părerea sa bună despre evreii din ceea ce este azi Germania.
În răspunsul său, Luther îi spune lui Georg Buchholzer că a făcut bine să predice împotriva evreilor şi că ar trebui să continue să o facă, ignorându-l pe Agricola, pe care Luther îl acuză că este un mincinos.
"Căci aceşti evrei nu sunt evrei, ci diavoli întrupaţi care îl blesteamă pe Domnul nostru", îi scrie Luther, potrivit traducerii oferite de RR Auction.
Luther, ale cărui 95 de teze din 1517 au declanşat Reforma Protestantă, a simpatizat iniţial cu evreii din cauza modului în care erau trataţi aceştia de către Biserica Catolică, a povestit Eric Metaxas, autorul cărţii din 2017 "Martin Luther".
Pe de altă parte, nu există nici o îndoială că Luther a avut puternice sentimente negative la adresa evreilor mai târziu în viaţă atunci când era "irascibil şi bolnav", explică autorul, avertizând împotriva comparării antisemitismului de secol XVI cu cel de secol XXI.
"Mai târziu în viaţă, după ce a reformulat doctrinar credinţa creştină aşa cum credea că ar trebui prezentată, Luther a fost deprimat şi descurajat de faptul ca mulţi evrei din acea epocă nu au acceptat de fapt acest dar gratuit de har prin Iisus", a explicat Metaxas.
Scrisoarea este vândută de un colecţionar de documente din Germania, după ce a fost descoperită în 1914 în colecţia privată a unui baron german.
O scrisoare a lui Martin Luther, critică la adresa evreilor, este scoasă la licitaţie în SUA
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

8
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
8

7
Patruzeci de preoţi participă la Pelerinajul de Florii în Iaşi
7

31
Turiștii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru una dintre cele mai căutate destinații. Taxele s-au dublat
31

23
'Coiful unguresc' a fost vândut vândut în Licitația de Artă Istorică pentru 115.000 de euro
23

17
Cu un pas mai aproape de Lună. Primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii este programat
17

45
Calculatoarele cuantice depășesc așteptările: Un sistem cu 26.000 de qubiți ar putea sparge criptarea RSA în doar câteva luni
45

13
Practica tradițional românească 'Găteala tivurilor', în curs de înscriere la UNESCO
13

16
Părinții și experții cer YouTube să reglementeze conținutul generat de inteligența artificială pentru a proteja copiii
16

28
Preşedintele CNA: „Am cerut bani şi i-am şi primit pentru campanii de combatere a dezinformării. Softul pe care îl vom avea va avea capacitatea de a ne indica o campanie de dezinformare”
28

24
În mesajul său pastoral, mitropolitul Andrei Andreicuț avertizează familia asupra pericolului reprezentat de telefon sau computer pentru copil: „Îi pot deruta!”
24

140
Ce nu ai voie să faci în Săptămâna Mare: Obiceiuri interzise de la Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor
140

30
Vicepreşedintele american JD Vance va publica o carte despre credinţa sa
30

26
Cel puţin 100 de robotaxiuri, rămase blocate în mijlocul drumului după o "defecţiune de sistem" (poliţie)
26
















Comentează