Oameni din întreaga lume vin într-o peșteră, pentru a colecta 'lapte praf' de la Fecioara Maria

De când a fost menționat pentru prima dată, în secolul al XII-lea, Sfântul Graal a căpătat un caracter mistic. Considerat potirul din care Iisus Hristos a băut la Cina cea de Taină și pe care Iosif din Arimateea l-a folosit pentru a-i colecta sângele după răstignire, obiectul a răspândit legenda și mitul conform căruia persoana care bea din el va avea viață veșnică.

De-a lungul secolelor, această idee a fost întărită de diverse opere literare, devenind o temă populară în literatura medievală din întreaga Europă, care prezenta Sfântul Graal ca având puteri miraculoase de vindecare, scrie incredibilia.ro.

Dar Sfântul Graal nu a fost singurul obiect de venerație asociat cu Iisus Hristos. Chiar și în ziua de azi, oamenii merg la Peștera Laptelui pentru că ei cred că pe pereții grotei se scurge laptele Fecioarei Maria, substanță care îi poate vindeca de infertilitate.

În Betleem, Palestina, există un loc dedicat maternității divine numit Grota Laptelui. Este locul unde credința și fertilitatea merg mână în mână, dar și unde mii de pelerini merg în fiecare an în căutarea unui miracol.

Între creștini și musulmani există un consens că, atunci când Sfânta Familie și-a găsit refugiu în timpul emblematicului Masacru al Pruncilor, menționat în Biblie, poruncit de regele Irod, care ar fi ordonat executarea tuturor băieților din satul Betleem pentru a nu pierde tronul în favoarea lui Iisus, Maria ar fi vărsat la fața locului câteva picături din laptele matern, transformând pereții peșterii într-un nisip alb și binecuvântat.

Două mii de ani mai târziu, atât bărbații, cât și femeile colectează praful de pe acești pereți și îl iau acasă, unde îl consumă, amestecat cu apă sau lapte, în speranța că acele presupuse picături antice le vor vindeca infertilitatea, o problemă care afectează 48.5 milioane de cupluri din întreaga lume.

Mulți credincioși povestesc de miracolele pe care le-ai experimentat după ce s-au rugat în peșteră și au consumat praful binecuvântat de pe pereții ei.

„Importantă este credința”

Tradiția Grotei Laptelui, situată la aproximativ 200 de metri sud de Biserica Nașterii Domnului, își are originea la jumătatea secolului al VI-lea, iar o broșură de la începutul anilor 2000 spune că formula pentru fertilitate e simplă: mai întâi, cuplul trebuie să se roage cu evlavie la Fecioara Maria, având încredere în puterea de a mijloci contactul cu Dumnezeu.

Apoi, în fiecare zi, bărbatul și femeia trebuie să ingereze pulbere de pe pereții peșterii, cu lapte sau apă, în timpul ciclului menstrual al femeii. În final, trebuie să ceară mijlocirea Fecioarei Maria pe lângă fiul ei, Isus, pentru a vindeca problema cuplului.

În broșură se cerea, de asemenea, ca perechile care au obținut harul de a concepe un copil prin practicarea acestui rit de devoțiune pură să trimită o fotografie a copilului, însoțită de o mărturie.

Astăzi, peștera este plină de altare și opere de artă cu reprezentări ale Fecioarei Maria și ale fiului ei. Cu toate acestea, grota a devenit loc de pelerinaj încă din secolul IV, o biserică fiind construită în epoca bizantină.

Papa Grigore al XI-lea a acordat permisiunea de a lărgi situl în secolul al XIV-lea, actuala Capelă a Grotei Laptelui fiind construită în secolul al XIX-lea.

Cu toate că unii spun că „laptele praf” divin poate fi obținut doar vizitând altarul în persoană, pe mai multe site-uri, precum Etsy și eBay, se vând pliculețe cu acest produs, astfel încât cuplurile disperate să poată spera la miracole.

Într-un reportaj din decembrie 2001 din ziarul Folha de São Paulo, doi brazilieni, soț și soție, îi mulțumeau unui preot american pentru că le-a trimis praful sfânt din Peștera Laptelui.

„Sunt extrem de fericită acum, alături de fiul meu mult așteptat. Puterea laptelui Mariei ne-a salvat”, se spunea în scrisoare.

Când preotul a fost întrebat dacă s-a făcut vreun studiu științific pentru a vedea dacă praful are proprietăți speciale, a dat următorul răspuns: „Importantă este credința.”

Asemenea limbilor vii care își au rădăcinile în limbile „moarte”, religiile vii își au rădăcinile în religiile dispărute sau se înscriu în continuitatea ritualurilor dintâi pe care le-au reluat, le-au reformulat, le-au încărcat cu alte sensuri, fără să le păstreze întotdeauna amintirea.

Momentele importante ale vieții – nașterea, pubertatea, moartea -, penitențele și sacrificiile, raportul dintre om, natura și animale descoperă urmele profunde lăsate de gândirea animistă în peisajul religios de astăzi. Istoricul religiilor Odon Vallet încearcă să regăsească moștenirea credințelor animiste în religiile actuale.