Premium
Probabil cea mai frumoasă minciună repetată iar și iar și iar, de jumătate de secol, este aceea cu ”oamenii noi în politică”. La fiecare ciclu electoral auzim aceleași vorbe. Să-i înlocuim pe ”foștii comuniști cu actualii capitaliști”, ”să dăm la o parte fosilele”, ”avem nevoie de figuri noi”, ”sânge proaspăt în partide”.
Realitatea are două fațete. E cea pe care o predicăm cu toții de ani buni: partidele sunt structuri închise, construite ca niște firme cu acționari, în care poți intra, la un moment dat, dar, dacă nu ai bani și relații, nu poți spera să fii mai mult decît lipitor de afișe. Așadar, uși încuiate pe dinafară și ascensorul mobilității ierarhice blocat între etaje. Cine e șef, moare șef, cine e slugă, slugă rămâne.
În mare parte, această imagine e adevărată. Selecția elitelor politice are mecanisme greoaie și nu întotdeauna cei mai buni avansează în funcții sau sunt primiți la masa cu bucate.
Mai e și cealaltă realitate, ”cea dinafară”, pe care avem obiceiul să o trecem sub tăcere.
Să presupunem că, de mâine, partidele își deschid ușile, ferestele și orice alte intrări posibile în fortăreață. Cine dă năvală să ocupe scaunele pe care ”cei vechi” le eliberează? Cine sunt cei dispuși să candideze, să vină pe listele de consilieri locali, județeni? Cine sunt cei dispuși să intre în organizație și să muncească cot la cot cu ”seniorii” în tot ce înseamnă munca politică? Cine sunt cei pregătiți să-și sacrifice o parte din timp pentru ședințe, reuniuni, discuții cu cetățenii, campanii de persuasiune?
Crede cineva că sunt milioane de români care așteaptă la porțile ferecate ale partidelor să dea buluc, atunci când ele vor fi larg deschise?
Dacă da, o să aibă o surpriză enormă! Dacă ar fi așa, mâine s-ar înființa un partid nou și ar depune liste complete pentru, să zicem, alegerile locale, adică de la București până la cel mai îndepărtat cătun. Așa ceva nu se întâmplă. Vorbiți cu cei care și-au constituit formațiuni noi și, dacă sunt sinceri, vă vor povesti exact peripețiile prin care trec pentru a convinge vecini, prieteni, cunoștințe să se alăture pe listele de consilieri sau chiar candidați la primării.
Nimeni nu e interesat. Oricum te-ai învârti într-o comunitate, oricât ai căuta din casă în casă, vei găsi aceleași figuri obosite care se învârt în politica locală de ani de zile. Unii au rămas pe dinafară. S-au certat cu șeful, nu au mai primit nu știu ce funcție, a venit unul mai de jos și le-a ”furat norocul”. Ei sunt veșnic în căutarea unui loc călduț pe la un partid mai nou sau mai vechi. Azi sunt în PSD, mâine în PNL, au trecut și pe la PRM, și pe la UNPR, au ajuns chiar și pe la MP, azi bat la ușile M10. E drept, sunt talentați, în felul lor, au experiență, îi știe lumea în cartier, sunt oameni de ispravă, buni de gură, au luat cândva voturi, au alergat cândva după voturile altora. Sunt un fel de brokeri electorali, mediatori între cine îi bagă în seamă și alegători. Alții nu ai, oricât ai căuta.
Cutia asta în care se învârt partidele mai noi sau mai vechi conține maximum 200.000 de persoane. Cu ceva indulgență am putea spune jumătate de milion de oameni interesați să se bată, în mod organizat, pentru ei sau pentru alții, ca să ia puterea. Ăștia sunt toți. Restul sunt chibiți. Cei care stau pe margine, huiduie, aplaudă și, mai ales, din când în când, strigă din tribune: ”vrem oameni noi! ne-am plictisit de ăștia!”
S-a vorbit prea puțin despre această realitate dinafara partidelor. Cred că presa o ignoră, pe nedrept. Un jurnalist deștept ar face un reportaj chiar într-o comunitate mică și ar vedea că linia de demarcație e trasată demult. Suntem noi, chibiții sau indiferenții, și sunt ei, politicienii, politrucii, activiștii, ziceți-le cum vreți.
O să aveți proba chiar anul ăsta. Partidele și-au impus niște standarde de integritate (printre ele și traseismul politic). Ele sunt imposibil de respectat. Și nu doar pentru că unii nu se dau duși sau aduc voturi, oricât de ”răi” ar fi, ci și pentru că alții nu ai de unde să iei. E adevărat, vina trebuie căutată și în modul în care s-a făcut politică până acum, deloc atractiv pentru mulți oameni de bună-credință: intrigi, bani negri, scandaluri de presă, scopul scuză mijloacele.
Dar, să știți ceva, cu excepția unor tușe mai groase dintr-o țară nedeprinsă cu democrația, politica e la fel peste tot în lume. Nu e mediul cel mai atractiv pentru cei mai mulți dintre cetățeni. Nu e locul unde oamenii ard de nerăbdare să ajungă. Poate ăsta e și motivul că "la ei” numărul de partide este mult mai redus, iar politica a devenit încet-încet o profesie, transmisă chiar din tată-n fiu. După multe căutări de figuri noi, după multe suișuri și coborâșuri, lucrurile s-au stabilizat și nimeni nu mai cere ”alți oameni”.
În plus, acolo mai există și voluntariatul, relativ dezinteresat. Adică, acea categorie care se implică în campaniile electorale susținând un partid sau altul, fără să aștepte niciun beneficiu personal. O fac doar pentru o cauză comună, pentru a simți că aparțin unui grup și, uneori, pur și simplu pentru un mod plăcut de a-și petrece timpul liber.
Poate copiii noștri vor avea bucuria să audă finalul poveștii cu cocoșul roșu. Noi suntem condamnați să o mai depănăm o vreme.
