Conducerea PLR, reunită într-o şedinţă, marţi, după ora 14.00, a luat în discuţie intrarea la guvernare alături de PSD, PC, UNPR şi UDMR. Oficial, Ponta şi Tăriceanu vor să înfiinţeze un "USL mic".
Conform unor surse din partid, liderii PLR au votat pentru a începe discuţiile privind intrarea la guvernare, însă abia după turul 2 al alegerilor prezidenţiale.
Oamenii lui Tăriceanu au mai decis să îl susţină total pe Victor Ponta în turul 2.
A treia decizia a fost aceea de a-l mandata pe Călin Popescu Tăriceanu să se pronunţe în coaliţia de guvernare împotriva anunţării unui premier înainte de alegeri.
Totuşi, la finalul şedinţei PLR, Tăriceanu a refuzat să discute despre viitorul Guvern.
Partidul Liberal Reformator nu există încă oficial, înfiinţarea acestuia fiind respinsă la Tribunal.
Comentează