Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Obiecte 'excepționale' din Epoca Bronzului, îngropate în urmă cu aproape 3.000 de ani, au fost descoperite în Franţa

arheologie

Brăţări, unelte, arme: obiecte ''excepţionale'' datând din Epoca Bronzului, îngropate în urmă cu aproape 3.000 de ani în împrejurimile comunei Gannat (centru), au fost scoase la suprafaţă în Franţa, a anunţat vineri directorul echipei de cercetători, potrivit AFP.

Într-o locuinţă fortificată care datează din anul 800 î.e.n., arheologii au descoperit sute de obiecte intacte din bronz, a precizat Pierre-Yves Milcent, lector în cadrul Universităţii Jean Jaures din Toulouse (sud-vest), potrivit agerpres.ro.

În urma analizei a două vase dezgropate încă din 2020, a reieşit că selecţia şi dispunerea obiectelor sunt ''foarte organizate''.

Pe fundul vaselor, cu un diametru de 30 de centimetri, au fost depozitate bijuteriile pentru femei sau pentru copii: brăţări, brăţări pentru împodobit gleznele, pandantive.

Deasupra, unul dintre vase conţinea unelte ascuţite şi arme: cuţite, secere, vârfuri de suliţă etc. În celălalt vas, stratul intermediar era constituit din elemente pentru decorarea carelor, harnaşamente şi piese pentru roţi.

Topoare de bronz erau dispuse în partea de sus a fiecărui vas.

Obiectele au fost îngropate ''voluntar'': ''sunt asociate locuinţei, e posibil să fie vorba despre ofrande precum cele practicate în Grecia în acea epocă, îngropate atunci când se făcea fundaţia sau când locuinţa era abandonată, pentru a asigura protecţia divinităţilor'', a explicat Milcent pentru AFP.

Alte artefacte descoperite în această vară sunt în curs de a fi analizate.

''Numeroase obiecte din bronz au fost descoperite începând cu secolul al XIX-lea, dar rareori în contextul lor original. Această descoperire, a unor obiecte intacte, este excepţională întrucât ne permite să înţelegem mai bine cum şi de ce au fost îngropate'', a mai spus acesta.

Programul de cercetări, lansat în 2019, viza în special limitarea pagubelor ocazionate de jafuri în această regiune care se distinge prin bogăţie şi prin siturile sale protoistorice.

Regiunea are un potenţial economic important, cu o rivieră navigabilă, Sioule, şi un sol bogat în aur şi staniu, un metal exploatat pentru realizarea bronzului.

Zona era totodată o intersecţie de schimburi comerciale, traversată de un drum important care lega nordul de sud, pe traseul unde astăzi sunt autostrăzile A71 şi A75.

Cuprinsă între 2.200 şi 800 î.e.n., Epoca de Bronz este o perioadă-cheie din protoistoria Europei occidentale care a rămas mai puţin cunoscută. Prezenta deja principalele caracteristici ale societăţilor celtice care au venit ulterior, în Epoca Fierului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.