Spaţiul aerian deasupra lacului Michigan, în nordul Statelor Unite, a fost închis duminică temporar din motive de "apărare naţională", a anunţat Autoritatea americană pentru aviaţie civilă (FAA), relatează Reuters şi AFP.
Notificarea transmisă de FAA avertizează piloţii care încalcă restricţia că ar putea fi interceptaţi şi arestaţi.
Mai târziu, FAA a revenit cu un nou anunţ în care afirmă că a "închis pentru scurt timp o parte a spaţiului aerian deasupra lacului Michigan pentru a susţine activităţile Departamentului Apărării". "Spaţiul aerian a fost redeschis", a precizat în final aceeaşi autoritate.
Decizia survine după ce trei obiecte zburătoare - dintre care unul a fost descris de SUA drept un balon spion al Chinei, care a răspuns că a fost doar un balon meteo deviat de la traiectorie - au fost doborâte în ultima săptămână deasupra Statelor Unite şi Canadei.
Spaţiul aerian al statului american Montana a fost de asemenea închis temporar, sâmbătă, dar un avion de vânătoare ridicat de la sol pentru a elucida o "anomalie radar" nu a identificat niciun obiect zburător.
Obiecte zburătoare misterioase: Statele Unite au închis temporar spaţiul aerian deasupra lacului Michigan
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

181
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
181

748
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
748

249
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
249

1.057
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.057

1.165
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.165

1.307
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.307

25
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
25

1.013
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.013

431
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
431

990
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
990

2.182
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
2.182

2.638
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.638

1.276
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.276
















Comentează