DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ȘOC la Wimbledon: Deţinătoarea trofeului a fost ELIMINATĂ în turul doi

EPA
Angelique Kerber

Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber, locul 5 în ierarhia mondială, favorită nr. 5 şi deţinătoarea trofeului, a fost eliminată surprinzător în turul al doilea al turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a pierdut cu 6-2, 2-6, 6-1, în faţa americancei Lauren Davis (95 WTA), informează AGERPRES.

Davis, care a acces pe tabloul principal de la Wimbledon în calitate de lucky loser, a avut nevoie de mai puţin de două ore (o oră şi 54 minute) pentru a se impune în faţa campioanei de anul trecut, deşi pe parcursul meciului a comis nu mai puţin de 50 de erori neforţate, faţă de cele 31 ale germancei. În schimb Kerber a avut numai 13 lovituri direct câştigătoare, comparativ cu cele 45 ale americancei, Davis având şi doi aşi, Kerber nereuşind niciunul.

Pentru Davis, 25 ani, este a doua oară în carieră când ajunge până în turul al treilea pe iarba londoneză, după 2014, urmând să o înfrunte în runda următoare pe Carla Suarez Navarro (Spania), cap de serie nr. 30, care a trecut cu 7-6 (2), 7-6 (4) de franţuzoaica Pauline Parmentier (88 WTA).

Eliminarea lui Kerber de o jucătoare aflată la coada Top 100 WTA este cea mai mare surpriză de până acum de la Wimbledon, alături de eliminarea favoritei nr. 2, fost lider mondial, japoneza Naomi Osaka, chiar în primul tur.

Săptămâna trecută, românca Simona Halep, locul 7 WTA, a fost învinsă de Angelique Kerber în sferturi de finală la Eastbourne. Kerber a pierdut finala la Eastbourne în faţa Karolinei Pliskova (Cehia).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.