Tocmai din această cauză, o parte din parlamentarii UNPR se tem că de fapt, atât PNL, cât și PSD încearcă să-i ducă cu zăhărelul până în toamnă și să-i lase baltă în prag de campanie pentru parlamentare. Oricum ar fi , sămânța îndoielii în proprii lideri care se ocupă cu aceste negocieri paralele a fost plantată. Tot mai mulți deputați și senatori UNPR se gândesc să-și negocieze singuri un loc pe listele marilor partide. Pericolul este conștientizat de conducerea UNPR: din această cauză Steriu a încercat să liniștească astăzi spiritele încinse printre colegii săi, promițând deputaților și senatorilor progresiști că va obține mai mult decât cele 20 de locuri eligibile preconizate în primă instanță.
Ofertă otrăvită a PNL pentru UNPR. Oprea, obstacol și persona non-grata. Pericol pentru progresiști
UNPR practică jocul nervilor cu PNL. Întâlnirea pe care liberalii trebuiau să o aibă astăzi, pentru noi negocieri cu progresiștii, mai are de așteptat. La prânz , Valeriu Steriu și-a băgat colegii parlamentari în ședință pentru a le prezenta oferta primită de la conducerea liberală, încă de ieri, de Rusalii. Ulterior, Steriu s-a deplasat la partid, unde a fost convocat într-o nouă ședință de către Gabriel Oprea pentru a discuta strategiile de negociere, atât cu PNL, cât și cu PSD. Dealtfel, Oprea reprezintă cheia tuturor acestor tratative pe două fronturi, susțin surse din cadrul UNPR.
PNL a avut o rundă de negocieri cu Valeriu Steriu încă de ieri, înainte de întâlnirea finală cu Gheorghe Piperea, susțin surse liberale. Astăzi trebuia să aibă loc o nouă întrevedere pe la prânz, dar Steriu a preferat să încerce să discute mai întâi cu PSD. Refuzat de Dragnea, care va discuta soarta UNPR la BPN-ul PSD de mâine, Steriu a ales să amâne noile trataive cu liberalii și să pună la curent proprii parlamentari cu evoluția acestor negocieri, în special cu oferta primită de la liberali.Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

385
VIDEO Mesaj ferm al premierului: Extinderea UE, esențială pentru viitorul Europei de Sud-Est
385

1.738
Anunțul care dă de gândit și României! Rubio: „SUA ar putea să-şi reevalueze poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran”
1.738

1.419
România revine pe harta blindatelor: VLAH, vehiculul 4x4 care țintește standardele NATO și ar putea relansa industria de apărare
1.419

1.421
Schimbare istorică în regiune: Cum a reușit Ungaria să depășească România la rezervele de aur
1.421

2.714
Statele din Golf îi cer lui Trump să continue loviturile asupra Iranului: O oportunitate istorică de a paraliza odată pentru totdeauna teocrația de la Teheran
2.714

2.691
Cine sunt cele cinci victime scoase din mașina strivită între două tiruri, la Cluj: Un băiat urma să aibă majoratul în curând
2.691

1.815
Taxele au crescut degeaba: Încasările guvernului au rămas aproape la fel ca în 2025
1.815

1.160
Cum a ajuns Pakistanul un mediator improbabil în războiul din Iran - Jocuri diplomatice neconvenționale
1.160

2.814
Dacă SUA se retrag, România devine țintă facilă: cum ar arăta un atac balistic iranian fără sprijinul american
2.814

6.928
Curge șampania în parlamentul israelian: spânzurarea devine pedeapsă implicită pentru palestinienii din Cisiordania. Reacții dure la nivel internațional
6.928

5.402
Gigant chinez pregătește o investiție de peste 1 miliard € în România: cel mai mare proiect energetic hibrid din Europa
5.402

3.378
"Cel mai dulce jaf din Europa" a făcut furori pe internet. Nestlé a confirmat incidentul printr-un comunicat neașteptat de savuros
3.378

4.762
Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Explozii la Ierusalim. Alertă aeriană și în EAU/ Iranul neagă orice negociere cu SUA
4.762
















Comentează