Consiliul Naţional de Coordonare al Partidului Naţional Liberal (PNL) a validat-o, sâmbătă, pe Alina Gorghiu în funcţia de preşedinte al partidului.
Cei peste 700 delegaţi la reuniune au votat astfel în unanimitate modificările la Statutul PNL prezentate de secretarul general Ilie Bolojan, potrivit cărora partidul va fi condus de un singur preşedinte până la Convenţia Naţională a liberalilor care se va desfăşura anul viitor.
Totodată, participanţii la reuniune l-au validat şi pe eurodeputatul Daniel Buda ca împuternicit la semnarea listelor de candidaţi ai partidului pentru alegerile legislative, votând în acest sens o decizie a BPN al PNL.
La reuniunea liberalilor este prezent alături de conducerea PNL, parlamentari, lideri de organizaţii, şi preşedintele de onoare al formaţiunii, Mircea Ionescu Quintus. Acesta a fost primit cu aplauze la scenă deschisă la intrarea în sala de la Parlament unde se desfăşoară reuniunea
OFICIAL - Alina Gorghiu, unic președinte al PNL
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

9
Târziu cere demisia ministrului Educației: Ordinul care pune profesorii la control psihiatric este o aberație
9

1.874
SURSE Sorin Grindeanu l-a "vizitat" pe Nicușor Dan, după ce președintele l-a convocat la "Palat": Discuții despre scandalul din coaliție
1.874

1.318
Alexandru Nazare critică PSD la punct: Aud că avem soluții, dar dacă nu au sursă de venit, ele rămân idei
1.318

1.857
Lovitură majoră pentru ultrași / Legea 4 a fost modificată în Senat: măsuri mai stricte și pedepse mai dure pe stadioane, spectacol pirotehnic interzis după fluierul de start
1.857

44
MAE anunţă iniţierea programului de schimburi între România şi Statele Unite ale Americii - Romania-United States Exchange Program
44

6.686
ALERTĂ VIDEO - Ruptură în Coaliție: UDMR-iștii au plecat nervoși din ședința de vot final a Senatului
6.686

963
Piedone scapă definitiv de controlul judiciar: Curtea de Apel Brașov respinge contestația DNA
963

3.814
Test major pentru Guvern: 22 de companii de stat, în pragul unor decizii radicale. Vicepremierul vorbește despre închideri, restructurări și listări
3.814

109
Marius Budăi (PSD): Dacă trebuie să luăm o măsură drastică, vom lua o măsură drastică
109

2.780
Dublul joc al AUR în relația cu Washingtonul - După poziționarea din Parlament, liderii partidului apar la recepția ambasadorului SUA
2.780

75
Andrei Ohaci: „AUR a susținut și va susține întotdeauna proiectele care pun pe primul plan patrimoniul cultural românesc!”
75

4.771
Conflict PSD - USR pe bani și funcții, în plenul Senatului: „Cine dă banii înapoi?” / Mihaela Bădoiu a fost eliberată din funcția de Secretar General Adjunct
4.771

187
AUR - Corupţia din jurul lui Sorin Grindeanu, imaginea reală a sistemului păstorit de PSD / Întrebări pentru liderul PSD
187
















Comentează